Cum arată și cât valorează casa de vacanță a lui Adolf Hitler din Germania? Află totul despre „Cuibul Vulturului”

de: Bianca Rebegea
12:57, 23 sept. 2022

Casa de vacanță a lui Adolf Hitler din Germania a fost ridicată pe un vârf de munte, iar priveliștea este nemaipomenită. Iată cum arată și cât valorează „Cuibul Vulturului”.

Eagle’s Nest sau Cuibul Vulturului este o cabană construită în vârful unui munte stâncos, la o altitudine de 1800 de metri. Locația este înconjurată de munți împăduriți și de Königssee, unul dintre cele mai frumoase lacuri din Germania. Mai mult, în depărtare, se pot observa mici aglomerări de căsuțe, unite de drumuri, care au, de o parte și de alta brazi și pășuni verzi. Zona este una deosebită, fapt pentru care atrage milioane de turiști în fiecare an.

În continuare, află cât valorează reședința de vară a lui Adolf Hitler și ce poveste se ascunde în spatele ei.

Locația este înconjurată de munți împăduriți și de Königssee, unul dintre cele mai frumoase lacuri din Germania.

Cum arată și cât valorează casa lui Adolf Hitler din Germania?

Cuibul Vulturului (Kehlsteinhaus) a fost creat de arhitectul Alois Delano pe o fostă cabană Haus Wachenfeld. În acest loc, cunoscut și ca „pavilionul de ceai”, dictatorul german se retrăgea cu liderii naziști sau se relaxa cu iubita lui, Eva Braun.

Eagle’s Nest a fost cadoul lui Martin Bormann, secretarul NSDAP, pentru Adolf Hitler la împlinirea a 50 de ani, chiar dacă a fost gândită inițial ca o extindere a complexului Obersalzberg, unde liderii nazismului își făceau veacul. Cabana a fost construită de muncitori evrei, majoritatea dintre ei murind după ce au căzut de pe stânci.

Se pare că refugiul de relaxare al Fuhrerului a costat aproximativ 30 de milioane de mărci ale Reich-ului, echivalentul a 100 de milioane de euro. Cabana este dotată cu un șemineu și are încăperi placate cu marmură roșie, cadou de la dictatorul italian Benito Mussolini, aliatul principal al lui Hitler. De pe terasa casei de vacanță pot fi admirați Alpii până la zeci de kilometri depărtare, dar și lacul Konigsee, cel mai adânc şi curat din Bavaria.

Cuibul Vulturului este vizitat în fiecare an de peste 300.000 de turiști, care vin aici din întreaga lume. Perioada în care se poate vizita este mai-octombrie, fiindcă vremea este mai prielnică decât în restul anului.

La cabana de pe vârf nu se poate ajunge cu mașina, deoarece drumul se oprește într-o parcare îngustă. Aici, Hitler și vizitatorii lui foloseau un tunel, pentru a ajunge la un lift elegant, decorat cu alamă, oglinzi venețiene și piele verde, care urca 120 de metri pe o creastă. În acest fel, ajungeau la cabana propriu-zisă, care le crea impresia că s-ar afla într-un cuib de vultur.

Se pare că refugiul de relaxare al Fuhrerului a costat aproximativ 30 de milioane de mărci ale Reich-ului, echivalentul a 100 de milioane de euro.

De ce nu îi plăcea lui Hitler să vină la Eagle’s Nest?

Incredibil de crezut, dar da, lui Hitler nu îi făcea plăcere să vină la Cuibul Vulturului. El a inaugurat cabana chiar de ziua lui, pe 20 aprirlie 1939, atunci când a împlinit 50 de ani, dar se temea de înălțime și ura vremea rea și aerul rarefiat din zonă. Mai mult decât atât, conducătorul absolut al Germaniei nu avea încredere în mecanismul liftului și evita să îl folosească, deoarece credea că un fulger îl poate lovi în orice moment. De precizat este că mecanismul chiar a fost lovit de fulger de două ori în timpul construcției, însă acest lucru a fost ascuns de Hitler.

În timpul în care nu se afla la Kehlsteinhaus, Adolf Hitler mergea la casa sa din Obersalzberg, pe care a numit-o Berghof. Aici îi făcea mare plăcere să vină și să se plimbe prin zonă. Din păcate, aceasta, la fel ca alte clădiri pe care le-a deținut, a fost demolată după război, doar Cuibul Vulturului scăpând întreagă.

În timpul în care nu se afla la Kehlsteinhaus, Adolf Hitler mergea la casa sa din Obersalzberg, pe care a numit-o Berghof.