Cum arăta Oana Roman în copilărie. Vedeta a scos din sertarul cu amintiri niște fotografii inedite

de: Echipa Bzi.ro
10:05, 14 mai 2021

Că tot este la modă să postezi în mediul online imagini inedite din copilărie, iată că și Oana Roman ține pasul și a postat pe o rețea de socializare niste fotografii vechi scoase din sertarul cu amintiri. Fanii au rămas uimiți să vadă imagini de colecție din tinereatea vedetei. Iată cum arăta Oana Roman în copilărie alături de părinții ei, Mioara și Petre Roman, pe vremea când erau împreună.

Chiar dacă a trecut printr-un divorț greu, în ultimul an Oana Roman a slăbit spectaculos, este mai sănătoasă, mai activa și și-a recăpătat încrederea în sine.

Cum arăta Oana Roman în copilărie

Fanii Oanei Roman din mediul online au avut parte de o surpriză de proporții. Fosta soție a lui Marius Elisei a decis să împartă cu ei niste amintiri prețioase, astfel că a postat pe o rețea de socializare mai multe imagini cu ea făcute în perioada copilăriei, povestind și despre momentele importante din viață în care au fost realizate, cum ar fi perioada în care a stat la țară.

În una dintre fotografiile postate de Oana Roman la InstaStory, vedeta se afla la țară. Conform spuselor sale, aceasta a locuit acolo până ce a mers la școală. Îmbrăcată într-o rochiță, vedeta avea un zâmbet inocent imprimat pe chip, fiind o fetiță extrem de drăgălașă. După aceea, fiica lui Petre Roman le-a arătat fanilor și o fotografie de când devenise pionier, fiind la fel de zâmbitoare.

„Am povestit și despre cum am fost la țară și am stat acolo până am mers la școală. Am găsit o poză și de la țară. (…) Și poza în care am devenit pionier! :))”, a scris Oană Roman la InstaStory.

Amintiri alături de părinții ei, Mioara și Petre Roman

O fotografie care avea să înduioșeze internauții este cea în care Oana apare alături de părinții ei, Mioara și Petre Roman. În imagini, Oana Roman stătea la o masă, de Revelion, între Mioara și Petre Roman și îi ținea pe amândoi aproape, având mâinile pe umerii lor. Vedeta a mărturisit că este o amintire la care ține foarte mult.

„O amintire foarte, foarte dragă mie. Un Revelion la Predeal. Era în 1986. Aveam 10 ani. Și îmi place cum îi țineam pe ai mei!”, a continuat ea.

De ce s-a căsătorit Marius Elisei cu Oana Roman

În ultima perioadă multe schimbări au avut loc în viața Oanei Roman. Pe lângă faptul că a slăbit spectaculos, iar acum Oana îndrăznește să se pozeze și în ipostaze incendiare, la care ea doar visa pe vremuri, vedeta TV a divorțat și de soțul ei, Marius Elisei. Evident, presa a speculat acest scandal și astfel au curs zeci de pagini de știri despre acest eveniment. Gurile rele au comentat pe seama acestei separări iar punctul culminant a fost cel în care fosta iubită a lui Marius Elisei a dezvăluit adevăratul motiv al divorțului dintre Marius Elisei și Oana Roman. Florentina Gheorghe, căci despre ea este vorba, crede că acest mariaj a fost doar un paravan. Adevărata intenția a lui Marius a fost să intre în lumea showbiz-ului și să devină cunoscut. Florentina mai spune că bărbatul nu avea niciun ban, iar o posibilă relație cu Oana Roman, fiind extrem de cunoscuta în lumea mondenă, l-ar fi ajutat.

După divorțul dintre cei doi, Florentina a luat legătura cu Marius Elisei și este de părere că a făcut cea mai bună alegere, pentru că, spune ea, Marius s-ar fi prefăcut în relația cu fiica lui Petre Roman.

„Ne-am întâlnit la un eveniment, unde Oana Roman era PR. Acolo am avut eu un impact așa să îl văd și am rămas un pic șocată.

I-am scris acum, când am aflat că s-au despărțit, doar așa… nu știu.

Mă bucur că a luat o decizie totuși corectă, pe care oricine normal la cap ar fi gândit-o din prima, cum am gândit-o și eu. La un moment dat… cât să te prefaci? Sigur s-a prefăcut. Sentimente nu cred că a avut. Oana este o femeie foarte deșteaptă, dar a ales persoana nepotrivită la momentul nepotrivit”, a declarat Florentina, pentru Fanatik.ro.