Cum arată cel mai lung tunel din lume. Trenurile pot circula cu 270 km pe oră
Multă lume nu știe cum arată cel mai lung tunel din lume. Acesta leagă două țări importante din Europa, iar investiția a costat 11 miliarde de euro. Trenurile pot circula cu 270 km pe oră.
Cum arată cel mai lung tunel din lume
Tunelul Gotthard sau Galleria di base del San Gottardo are cea mai mare lungime din lume. Tunelul de cale ferată leagă Elveția de Italia și are 57 de kilometri. Lucrările pentru construcția sa au durat 17 ani, iar trenurile rapide pot circula cu până la 270 km pe oră. Cel mai lung tunel din lume stabilește legătura între orașele Zurich și Milano. Apariția tunelului Gotthard a făcut posibilă scurtarea cu o oră a duratei deplasării între Zurich și Milano. Călătoria poate fi făcută în două ore și 40 de minute, față de trei ore și 40 de minute. Trenurile rapide pot circula cu viteze de 200 până la 270 de kilometri pe oră.
Un alt proiect feroviar va costa 15 miliarde de euro. Este vorba despre construcția a 870 km de cale ferată de la granița cu Polonia, până în Estonia, la Tallinn. În nordul Europei este în lucru unul dintre cele mai mari proiecte feroviare europene, Rail Baltica. Viteza maximă va fi de 240 km/h pentru trenurile de pasageri și 120 km/h pentru cele de marfă și 392 km de linii vor fi pe teritoriul Lituaniei, 265 km în Letonia și 213 km în Estonia. Linia pornește de la Tallinn via Pärnu – Rīga – Panevėžys – Kaunas – granița polono-lituaniană și se va adăuga și o conexiune Riga – Vilnius. Totul ar fi trebui să fie gata până în 2030.
Lucrările în teren au început, s-au făcut și defrișări, iar în Estonia se lucrează la 21 de km de cale ferată și este în construcție și noua gară modernă din Tallinn, contract de 45 milioane euro. În mai au început lucrările în Letonia, la magistrala principală care va traversa țara cale de 230 km, iar lucrările vor costa cel puțin 3,7 miliarde euro pe acel tronson important. Obiectivul este ca la final de 2024 să înceapă lucrări în total pe 15% din lungimea magistralei principale care va traversa cele trei țări.
Se construiește cel mai lung tunel rutier din lume
Se construiește cel mai lung tunel rutier și feroviar din lume. Acest tunel va lega sudul Danemarcei de nordul Germaniei. Tunelul Fehmarn, cel mai lung din lume, care ar trebui să fie gata în anul 2029, va reduce durata călătoriei de la actuala traversare cu feribotul de 45 de minute de la Roedby, pe partea daneză, la Puttgarten, în Germania, și va asigura legătura rutieră și feroviară cu Europa Centrală și țările nordice.
Se estimează că mașinile vor putea traversa Marea Baltică în 10 minute pe cele patru benzi, iar trenurile vor face acest lucru în doar șapte minute. Tunelul va fi format din 89 de elemente de beton care sunt construite la o instalație specială din Roedbyhavn pe Lolland, supranumit cel mai mare șantier din Europa de Nord. În luna mai a fost turnat primul dintre elemente. Tunelul Fehmarn va costa 55,1 miliarde de coroane (8 miliarde de dolari) și va fi plătită de utilizatorii din Danemarca. Guvernul danez va decide taxa de drum pentru tunel într-o etapă ulterioară.
Titlul de cel mai lung tunel din lume este deținut de tunelul Gotthard, care leagă Elveția de Italia. Trenurile rapide pot circula cu viteze de 200 până la 270 de kilometri pe oră.