Cum arată acum actorii din serialul „Caracatița”. Michele Placido are o soție cu mult mai tânără

de: Radu Vasiluta
12:17, 25 sept. 2023

Au trecut aproape 40 de ani de la lansare, iar actorii din serialul „Caracatița” sunt acum de nerecunoscut, ceea ce e de înțeles. La acea vreme, povestea încărcată de dramatism a luptei împotriva mafiei a reușit să capteze imediat atenția românilor. Din păcate, actrița care o întruchipa pe frumoasa procuroare Silvia Conti a murit în 2020, din cauza unor probleme cardiace.

Serialul „Caracatița”, care a început să fie produs în 1984 și a avut șapte sezoane, a făcut furori și în România, când a început să fie difuzat în 1992. Intrigile din film și personajele îi țineau pe români nedezlipiți din fața televizoarelor, atunci când producția italiană era difuzată. Însă, anii au trecut iar acum puțină lume i-ar mai recunoaște pe cei care au dat viață personajelor.

Cum arată acum actorii din serialul „Caracatița”

Serialul „Caracatița”, care în italiană era cunoscut sub denumirea „La piovra”, a reușit să stârnească rapid interesul românilor. Fiind o poveste încărcată de dramatism, specifică unui serial polițist, acesta reușea să capteze atenția tuturor, fascinați de întâmplările din lumea periculoasă a mafiei.

Printre actorii care s-au bucurat de succes în acea perioadă se numără Michele Placido, Remo Girone, Raoul Bova, Florinda Bolkan, François Périer, Patricia Millardet, Paul Guers sau Simona Cavallari. La peste 30 de ani de la difuzarea serialului în România și la 39 de la lansarea oficială a acestuia, românii încă își amintesc cu nostalgie de perioada în care abia așteptau să vadă prin ce întâmplări va mai trece comisarul Corrado Cattani, rol interpretat cu măiestrie de actorul Michele Placido.

Și dacă ținem cont că au trecut atâția ani, actorii respectivi s-au schimbat enorm și cu greu ar mai putea fi recunoscuți astăzi. Dar cum arată în prezent cei care au dat viață unor personaje legendare, și anume Michele Placido, (77 ani), Remo Girone (75 de ani) – care l-a interpretat pe detestatul Tano Cariddi, Raoul Bova (52 de ani) – frumușelul vicecomisar Gianni Breda, Florinda Bolkan (82 ani) – care a întruchipat-o pe Olga Camastra. Din păcate, actriţa franceză Patricia Millardet, cunoscută pentru rolul procuroarei Silvia Conti, a murit în aprilie 2020, la doar 63 de ani, în urma unei crize cardiace.

Michele Placido are soție tinerică

Actorul Michele Placido, îndrăgitul comisarul Corrado Cattani din „Caracatița”, are în prezent 77 de ani și e de nerecunoscut. Acesta este căsătorit din anul 2012 cu o femeie cu 37 de ani mai tânără, cântăreața Federica Vincenti, cu care a mers la altar după o relație care dura de 10 ani. Cei doi au împreună un copil, în vârstă de 17 ani, Gabriele. Actorul s-a îndrăgostit iremediabil de frumoasa artistă și diferența de vârstă dintre ei nu i-a deranjat deloc.

Anterior, Michele Placido a mai fost căsătorit cu Simonetta Stefanelli, alături de care a devenit tată de trei ori. Copiii săi se numesc: Violante, Brenno și Michelangelo. Mariajul dintre actor și prima parteneră de viață s-a consumat în perioada 1989-1994. Însă, în timpul acestei căsnicii, Michele Pșlacido a călcat strâmb. În urma unei aventuri cu Virginie Alexandre, a rezultat un copil din flori, pe nume Ingio, în vârstă de 29 de ani.