Cum apare, de fapt, schizofrenia. Studiul care dă peste cap tot ce se știa despre acastă boală

Știm că factorii genetici joacă cel mai mare rol în riscul de a dezvolta schizofrenia, dar puține dintre genele implicate au fost identificate. Acum, cercetătorii au descoperit mutații relevante care apar în embrioni.

Mutații genetice rare care apar în primele zile de dezvoltare a embrionului pot crește riscul de a dezvolta schizofrenie mai târziu în viață. Descoperirile ar putea ajuta la descoperirea unor noi tratamente, conform Newscientist.

Aproximativ 1 din 300 de persoane suferă de schizofrenie, cu simptome care includ halucinații, vorbire confuză și pierderea interesului pentru activitățile zilnice. Este larg acceptat faptul că factorii genetici joacă cel mai mare rol în apariția acestei afecțiuni, factorii de mediu, cum ar fi greutatea mică la naștere sau consumul de medicamente psihoactive, având doar o influență minoră. În ciuda acestui fapt, cercetătorii nu au identificat multe variante genetice implicate.

Acum, Christopher Walsh de la Spitalul de Copii din Boston, Massachusetts, și colegii săi au descoperit dovezi că mutațiile neereditare sau somatice, cele care apar din întâmplare în timpul dezvoltării embrionare, pot contribui la riscul de schizofrenie mai târziu în viață. Toate mutațiile anterioare legate de această afecțiune sunt cele transmise de la părinți.

Cercetătorii au analizat date genetice extrase anterior din probe de sânge de la peste 12.800 de adulți cu schizofrenie și de la peste 11.600 de persoane fără această afecțiune.

Aceștia au descoperit că o parte a unei gene numite NRXN1 fusese ștearsă la șase persoane cu schizofrenie, dar nu și la persoanele fără această afecțiune. Întrucât mutația era prezentă între 14 și 43% din celulele sanguine la aceste șase persoane, trebuie să fi apărut într-o celulă în primele zile de dezvoltare a embrionului înainte de a se propaga prin descendenții acelei celule, spune Walsh. În schimb, mutațiile moștenite sunt, în general, prezente în fiecare celulă a corpului.

„Pe baza lucrărilor anterioare, știm că mutațiile de acest tip care sunt detectate în sânge afectează probabil o proporție similară de alte tipuri de celule din organism, inclusiv creierul, unde se instalează schizofrenia”, spune Walsh. NRXN1 este important pentru învățare, deoarece codifică pentru o proteină care reglează numărul și densitatea conexiunilor dintre celulele nervoase, sau neuronii, din creier, spune el.

De ce nu au răspuns la tratament pacienții cu schizofrenie

La un alt set de șase participanți cu schizofrenie care nu au răspuns la un medicament pentru schizofrenie numit clozapină, echipa a descoperit mutații la o genă numită ABCB11 între 18 și 27% din celulele sanguine ale acestora. Această genă codifică pentru o proteină implicată în transportul sărurilor digestive în ficat, dar nu a fost asociată anterior cu schizofrenia, iar rolul său în creier este neclar, spune Walsh. Un număr mic de persoane fără schizofrenie au avut aceste mutații, dar este posibil ca acestea să dezvolte această afecțiune în viitor, spune el.

Analizând datele genetice colectate anterior din creierele oamenilor, echipa a descoperit că ABCB11 era activ în neuronii care produc dopamina, hormonul „fericirii”, iar aceste celule sunt vizate de „aproape toate medicamentele noastre cunoscute pentru schizofrenie”, spune Walsh.

Acest lucru sugerează că este posibil ca gena ABCB11 să fie necesară pentru ca aceste medicamente să ajungă în neuronii producători de dopamină, iar mutațiile să perturbe acest lucru, spune Walsh. „Țintirea ABCB11 ar putea fi importantă pentru a ajuta unii dintre acești pacienți rezistenți la medicamente să devină mai ușor de tratat cu medicamentele actuale pe care le avem”. Dar acest lucru trebuie testat, spune el.

Una dintre limitările studiului este că echipa nu dispune de informații detaliate despre factorii legați de stilul de viață – cum ar fi utilizarea de către oameni a medicamentelor psihoactive – care ar putea diferi între cei cu și fără schizofrenie și, prin urmare, ar putea afecta rezultatele, spune Atsushi Takata de la RIKEN Centre for Brain Science din Japonia.

Cu toate acestea, descoperirile „ar putea oferi noi perspective asupra proceselor și mecanismelor biologice asociate cu această afecțiune, care, la rândul lor, ar putea contribui la dezvoltarea tratamentului”, spune Elliott Rees de la Universitatea Cardiff, Marea Britanie