Cum a reușit o femeie să cumpere trei case abandonate dintr-un sat din Sicilia, cu un preț total de 3,30 dolari
O femeie din California a cumpărat trei case abandonate dintr-un sat din Sicilia, cu un preț total de 3,30 dolari. În multe localități părăsite din Italia sunt scoase la vânzare case la prețuri incredibil de mici în încercarea de a atrage locuitori, scrie Insider.
Când Rubia Daniels a auzit pentru prima dată despre casele ieftine din Italia a vrut să se convingă cu ochii ei că informațiile erau adevărate.
„Am fost uimită. A fost unul dintre acele lucruri pe care trebuie să le vezi cu ochii tăi ca să se convingi că este adevărat. Am verificat informațiile, și în trei zile mi-am luat bilet de avion, mi-am închiriat mașină și cameră la hotel și am plecat”, a povestit Rubia Daniels.
Pățania unei femei care a cumpărat 3 case la 1 euro bucata în Italia
După zece zile petrecute în Mussomeli, un orășel din Sicilia, ea a cumpărat trei case dărăpănate. Pentru fiecare a dat doar 1 euro (sau 1,10 dolari). Tranzacția a fost confirmată de o organizație care se ocupă de vânzarea de case cu doar un euro în Mussomeli. Rubia Daniels, care s-a mutat din Brazilia în California în urmă cu 30 de ani, a spus că orașul italian i-a amintit de casa copilăriei ei.
„Oamenii au fost foarte primitori și toată lumea și-a dorit să bea o cafea cu mine. Agenții imobiliari m-au îmbrățișat ca pe o soră – au fost alături de mine în fiecare zi cât timp am stat acolo”, a spus Daniels.
Nu numai că a fost fermecată de istoria bogată a orașului și a locuitorilor săi, dar femeii i-a plăcut și ideea de a restaura o casă abandonată.
„Este un concept de mediu. Trebuie să începem să refacem lucrurile pe care le avem deja”, a spus femeia, care a adăugat că are planuri diferite pentru fiecare dintre noile ei case.
„Vreau ca cea la care lucrez acum să fie o galerie de artă. Una dintre case o voi păstra să locuiesc în ea, iar pe cea de-a treia, care este și cel mai mare proiect al meu, vreau să o transform într-un centru de relaxare, de care să profite comunitatea”, a adăugat ea.
Proiectul de restaurare început în 2019 a fost oprit o perioadă din cauza pandemiei, dar acum a fost reluat. Femeia își împarte timpul între San Francisco și Mussomeli și de fiecare dată petrece cel puțin o lună în satul italian. Până acum, ea a finalizat exteriorul a două case.
În 2021, autoritățile italiene ofereau câte 33.000 de euro celor care doreau să se mute în nouă sate abandonate din sudul Italiei. Toate aceste localități aveau sub 2.000 de locuitori.