Cum a început relația Cristinei Șișcanu cu Mădălin Ionescu. Jurnalista a fost considerată motivul divorțului lui Mădălin de fosta soție

de: BZI.ro
23:59, 06 sept. 2022

Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu formează unul dintre cele mai frumoase și îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt căsătoriți din 2011 și au împreună o fetiță, Petra. Până să o întâlnească pe Șișcanu, Mădălin Ionescu a fost căsătorit cu Mihaela Coșerariu, timp de 14 ani, între 1997 și 2011. Mădălin are cu Mihaela un băiat, Filip și o fată, Ștefania.

Pentru că prezentatorul de televiziune s-a căsătorit cu Cristina Șișcanu în același an în care a divorțat de fosta soție, în presa de scandal au apărut zvonuri potrivit cărora separarea lui de fosta soție ar fi fost din cauza Cristinei. Dar lucrurile stau cu totul altfel.

Cristina Șișcanu l-a întâlnit pe Mădălin în televiziune

Cristina Șișcanu a povestit că l-a întâlnit pe Mădălin în televiziune, pe vremea când el prezenta emisiunea „Acces direct”, de la Antena 1. Cei doi s-au plăcut din prima clipă, însă jurnalista a avut o ușoară reținere față de Mădălin, ea nedorind să amestece viața personal cu profesia. Se pare că Șișcanu a fost intimidată de calitățile profesionale ale lui Mădălin Ionescu și i-a fost mai greu, la început, să-și arate sentimentele simțite față de el.

„Pe Mădălin l-am cunoscut la „Acces direct”. Eu eram reporter special și PR-ul emisiunii. M-a fascinat din prima clipă, dar nu am îndrăznit să mă gândesc altfel la el, decât ca la un admirabil profesionist. Avea o uluitoare capacitate de muncă și o creativitate ieșită din comun. Mi-am reprimat orice atracție față de el până în clipa în care, după un an și ceva , el mi-a mărturisit ce simte față de mine. A fost un șoc. Rămăsese singur cu fata lui Ștefania. Toată redacția știa prin ce trece. Ne anunțase pe toți cu luni bune înainte, dar tot nu am îndrăznit să sper la mai mult. Relația cu el a fost o explozie, o descătușare din prima clipă. Prima piesă pe care mi-a dedicat-o a fost „To the moon and back”, a celor de la Savage Garden și, credeți-mă, așa a fost!”, a dezvăluit Cristina Șișcanu, pentru fanatik.

Cristina Șișcanu a spus care este secretul relației de lungă durată cu Mădălin

În urmă cu câteva luni, Cristina Șișcanu a spus care este secretul relației de lungă durată cu Mădălin. Jurnalista este de părere că dacă nu există atracție între doi parteneri, relație dintre ei nu are cum să dureze. Atunci când decid să fie împreună, e să existe acea chimie, acea atracție. Adică să nu se cupleze din alte motive, că e sortită eșecului o astfel de asociere.

„Din punctul meu de vedere, trebuie să aveți aceeași viziune asupra vieții. E complicat ca unul să fie genul mai boem și altul să vrea să trăiască într-un mod de a agonisi. Aceste două condiții mi se par esențiale și cele mai importante când se formează un cuplu, iar apoi intervin condițiile minore care trebuie să susțină condițiile acestea importante. Nu e simplu, dar dacă există acele două condiții, eu cred că reușești. Zi de zi, clipă de clipă, trebuie să ai grijă de relația ta, niciodată să nu o lași de izbeliște. Iubirea trebuie arătată în fiecare zi.

Un bărbat care simte că este iubit cu adevărat capătă un sens, un echilibru specific, un confort care nu poate fi egalat de niciun alt sentiment. Cristina mi-a conferit aceste «superputeri». În rest… încă nu e cazul să fac eforturi pentru a ține pasul cu ea. Suntem amândoi foarte dinamici. Activăm în același domeniu, muncim foarte mult împreună, avem cam același program de somn, aceleași obiceiuri culinare, ne suplinim foarte bine, practic facem o echipă foarte bună”, a mărturisit Cristina Șișcanu, potrivit ciao.ro.