Cum a făcut Călin Donca primii bani. Declarațiile miliardarului: „Cuvântul bogăție este cumva sinonim cu hoție”
Afaceristul a fost invitat în trecut la Fiță cu Adiță, acolo unde a vorbit despre cum primul său job. Călin Donca a făcut primii săi bani alături de un prieten, în Portugalia, acolo unde au plecat împreună să vândă tablouri.
„Primul meu job a fost în Portugalia, când am fost să vând tablouri. Cumva, un prieten mi-a spus că dacă vreau să-mi iau mașină, să merg cu el în Portugalia.
Vindeam pe acolo ce vindeam și ne întoarcem cu bani de mașină. Îmi doream foarte mult o mașină pentru că nu am avut niciodată. Am fost primul din familie care a avut o mașină și cumva mi-am dorit foarte mult, așa că am mers în speranța că o să mă întorc cu bani.
Însă, după nu mult timp, m-a luat poliția pe stradă, m-au întrebat de acte și m-au trimis acasă.
Aveam 18 ani. Îi împlinisem în mai și în iunie plecasem deja dincolo. Mama se gândea dacă mă mai vede.
Am început cu tablourile deoarece în viața, întâi faci ceea ce trebuie și apoi ceea ce vrei. Dacă începi cu ceea ce vrei, atunci nu o să ajungi la ceea ce trebuie. De aceea am început cu ce mi s-a arătat. Eram un om timid, nu îmi plăcea ideea de vânzare.Aveam 19 ani când am început partea de vânzare de asigurări de viață. Mi-a fost greu, dar am tras foarte tare ca să mă dezvolt”, a povestit Călin Donca, la Fiță cu Adiță, în urmă cu câteva luni.
Călin Donca: „Oamenii nu mai au curajul să fie bogați”
De asemenea, miliardarul spunea că românilor le este frică să se îmbogățească. Acesta susținea că bogăția este asociată adesea cu hoția.
„Consider că oamenii la ora actuală nu mai au curajul să fie bogați. Foarte mulți deja când auzim de bani auzim de controale, de țepe de pușcărie și așa mai departe așa că oamenii, la ora actuală, cuvântul bogăție este cumva sinonim cu hoție. Avem și expresia aceea că decât bogat și hoț, mai bine sărac și cinstit.
Oamenii bogați pe care îi cunosc eu dorm foarte bine cu capul pe pernă și de asemenea sunt oameni săraci care dorm foarte rău pentru că le vine rata mai repede decât se așteptau și nu au cum să o plătească”, a mai spus Călin Donca, la The Exclusive.
Ce spun oamenii legii despre cazul afaceristului din Brașov
Miercuri, Călin Donca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
„La data de 18. 09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, operațiuni de manipulare a pieței de capital.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2021, inculpații au constituit în municipiului Brașov, un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor venituri financiare consistente prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că au înregistrat în evidențele contabile ale unor societăți comerciale pe care le dețineau sau controlau, documente care atestă operațiuni fictive cu consecința micșorării bazei de calcul a impozitului pe profit si măririi cuantumului taxei pe valoare adăugată deductibilă, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului cu consecința producerii unui prejudiciu de 4.346.286 de lei.
De asemenea, tot prin utilizarea unor documente false, liderul și-a însușit din patrimoniul unei societăți comerciale suma de 8.337.746 de lei pe care a folosit-o în interesul său și al celorlalți membri ai grupării infracționale. Cea mai mare parte a sumei a transferat-o în conturile unei societăți înregistrată în Emiratele Arabe Unite- Dubai aparținând membrilor grupului sau controlată de aceștia iar cu restul banilor a achiziționat bunuri de lux, în valoare de 340.000 USD.
Din cercetările efectuate a mai rezultat că membrii grupului infracțional au inițiat un proiect în domeniul monedelor virtuale, creând propria monedă virtuală și au efectuat operațiuni de manipulare a pieței de capital, prin diseminarea în spațiul public a unor informații nereale potrivit cărora suma investiția în această monedă virtuală poate genera câștiguri de 100 de ori mai mari, inducând în eroare un număr nedeterminat de persoane de la care au obținut aproximativ 700.000 USD.
Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, în județele Brașov, Dolj și Buzău fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. De asemenea, au fost indisponibilizate trei autoturisme de lux.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis procurorii, în cursul zilei de marți.