Cu cine a fost surprins Klaus Iohannis de Ziua Marinei. Cine este femeia misterioasă alături de care s-a afişat

de: BZI.ro
11:34, 16 aug. 2020

Președintele Klaus Iohannis a participat de Ziua Marinei, la festivitatea de 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române. Toată lumea a rămas surprinsă de faptul că la ceremonie Iohannis nu s-a afişat alături de soţia să Carmen.

Alături de preşedinte, o femeie misterioasă şi-a făcut prezenta, șeful statului nemaifiind însoțit, ca de fiecare dată, de soția sa, Carmen Iohannis.

Cu cine a fost surprins Klaus Iohannis de Ziua Marinei

Iohannis a participat la festivitatea de 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române care a fost sărbătorită altfel. Din cauza pandemiei de coronavirus au fost impuse anumite reguli ce au fost respectate, în special distanțarea dintre persoanele aflate de față.

Cu cine a fost surprins Klaus Iohannis de Ziua Marinei. Cine este femeia misterioasă alături de care s-a afişat

Faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a venit însoţit de soţia să Carmen, a atras atenţia tuturor celor prezenţi. Anul acesta, alături de preşedinte, a fost Carmen Dinu, consilier prezidențial.

Lipsa lui Carmen Iohannis de la eveniment a fost pusă pe baza pandemiei de coronavirus de la noi din țară. În această situaţie, doamna Carmen Dinu a trebuit să-și facă datoria și să-l însoțească pe președinte, arată sursa citată.

Carmen Iohannis, născută Lăzurcă, este descendenta unei familii române greco-catolice din localitatea Sântu, un sat din apropierea orașului Reghin, din județul Mureș.

Încredere în Klaus Iohannis

Doina Lăzurcă, o rudă a soției Președintelui, mărturisește că mama lui Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurcă, a crezut dintotdeauna în actualul președinte.

”Mătușa a crezut mereu în el, îi spunea că va ajunge departe… Acum e la Sibiu, are grijă Carmen de ea, e și bolnavă, deh, ca la bătrânețe.

Carmen a angajat două femei care stau mereu cu ea, să nu-i lipsească nimic, să se îngrijească de ea”, a povestit Doina Lăzurcă, ruda lui Carmen Iohannis.

Reamintim faptul că, înainte să se mute la Sibiu, părinții lui Carmen Iohannis, Ioan și Georgeta Lăzurcă, au lăsat moștenire Doinei Lăzurcă, rudă prin alianță, casa în care trăiește azi aceasta.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Marinei

„Bună ziua și la mulți ani tuturor!

Celebrăm astăzi, odată cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Ziua Marinei, cel mai potrivit prilej pentru a ne manifesta prețuirea față de cei care își fac datoria pe mările și oceanele lumii, sub drapelul tricolor.

Tot astăzi, aducem cu profundă recunoștință un omagiu eroilor mărilor, deopotrivă militari și civili, căzuți la datorie.Aniversarea Zilei Marinei este în egală măsură o sărbătoare a Forțelor Navale Române, a Poliției de Frontieră, a Marinei Comerciale și a orașelor-porturi.
Anul acesta, din păcate, amploarea festivităților și participarea celor care iubesc și prețuiesc Forțele Navale sunt restricționate din cauza măsurilor de prevenție necesare în contextul provocat de pandemia de COVID-19, care ne afectează de la începutul acestui an.
Criza generată de pandemie reprezintă un test dur pentru capacitatea statelor, dar și a fiecăruia dintre noi de a ne adapta, cu voință de acțiune comună, la o realitate diferită.
Rapiditatea cu care pandemia s-a propagat la nivel global și efectele pe care le-a produs aproape în toate domeniile de activitate ne arată cât de complexe și impredictibile sunt provocările și amenințările cu care ne confruntăm.

Este, iată, esențial să ne consolidăm capacitatea de anticipare și de reacție instituțională, să identificăm și să implementăm rapid soluții eficiente pentru a răspunde dificultăților pe care crize de o asemenea anvergură le pot genera în plan economic, dar și în plan social.
Apreciez sprijinul acordat de către Forțele Navale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, prin preluarea unor obiective și zone de patrulare, asigurarea de personal specializat pe diverse domenii și operaționalizarea unui spital militar ROL-2 la Constanța.

Doamnelor și domnilor,

În ultimii ani, România și-a consolidat statutul de aliat și actor regional care participă activ la asigurarea securității euro-atlantice și internaționale.
Evoluțiile din vecinătatea noastră estică și poziționarea la frontiera externă a Uniunii Europene și a NATO reclamă asumarea de către țara noastră a unui profil mai activ din punct de vedere politic, diplomatic și economic, în procesul de consolidare a securității regionale.

Statutul României de vector de stabilitate și furnizor de securitate regională, care este deja o realitate, va continua să fie valorificat prin aplicarea consecventă a liniilor de politică externă asumate în ultimii ani.
Regiunea Mării Negre este o zonă de interes strategic nu numai pentru România, ci și pentru NATO și Uniunea Europeană. De aceea, trebuie să fie un spațiu sigur și predictibil, aspecte esențiale pentru securitatea națională și pentru cea europeană și transatlantică.

Vom continua, așadar, demersurile pentru dezvoltarea posturii naționale de apărare și pentru sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României, concomitent cu creșterea eficienței eforturilor întreprinse de statul român, astfel încât securitatea națională să fie întărită.
Obiectivele noastre la Marea Neagră rămân neschimbate, respectiv consolidarea, în proximitatea estică, a unei zone stabile, democratice și prospere, prin racordarea spațiului Mării Negre la valorile și procesele de cooperare europene și euro-atlantice, precum și dinamizarea cooperării regionale, cu accent pe proiecte care generează beneficii concrete pentru cetățenii României și ai statelor din regiune.

Onorată asistență,

Forțele Navale Române, de la a căror înființare se împlinesc anul acesta 160 de ani, sunt parte importantă a Armatei României, acționează alături de camarazii lor din NATO pentru ca mările și oceanele să fie mai sigure. Dar misiunile Forțelor Navale nu pot fi îndeplinite doar prin abnegația și implicarea marinarilor, fiind necesare echipamente performante cu care să-și realizeze sarcinile încredințate, la cele mai înalte standarde. Eforturile pe care marinarii le fac pentru a-și îndeplini misiunile, în condiții pe care și le-ar dori mai bune, spun totul despre dedicarea și capacitatea lor de sacrificiu.

Alocarea, începând cu anul 2017, a 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Apărării și garanția acordării acestor resurse pe termen lung au creat condițiile necesare pentru modernizarea înzestrării Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, ceea ce constituie și un impuls necesar revigorării industriei naționale de apărare. Prin programe multianuale coerente, vom oferi industriei românești șanse de relansare.

De asemenea, mai multe resurse înseamnă și condiții mai bune pentru instruirea militarilor, cât mai aproape de noile realități ale conflictelor actuale și cele ale viitorului. Navele române și personalul aferent desfășoară periodic și în mod constant misiuni și exerciții NATO, precum și alte misiuni multinaționale în Marea Neagră.
Îi felicit pe participanții la Exercițiul multinațional „Sea Breeze 20”, recent încheiat, unul dintre cele mai mari exerciții, precum și pe toți membrii echipajelor navelor militare sub pavilion românesc care au participat la misiuni și aplicații împreună cu alte nave ale aliaților și partenerilor noștri.
Nu în ultimul rând, vreau să-i felicit și pe cei care, prin activitatea lor desfășurată pe uscat, fac posibilă activitatea marinarilor pe fluvii, mări și oceane.

Dragi marinari,

Prin jurământul pe care l-ați depus, fiecare dintre voi a făcut o promisiune solemnă și s-a angajat la o viață caracterizată de onoare, dar și de sacrificiu și privațiuni.
Vă mulțumesc pentru patriotismul și profesionalismul vostru, precum și pentru modul în care vă îndepliniți misiunile, promovând astfel, peste mări și țări, prin conduita voastră, valorile și spiritul românești.
Vă doresc multă sănătate, alături de familiile dumneavoastră, și vă doresc mult succes în activitate!
Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei României, să vă ocrotească, oriunde veți naviga cu drapelul României la catarg!
La Mulți Ani Marinei României și Forțelor Navale!