Criza economică va lovi România abia la finalul anului

de: Cezar Bulgaru
10:09, 13 aug. 2020

Potrivit economiştilor criza economică provocată de pandemie va lovi România abia la finalul anului. Specialiştii în domeniu fac un avertisment asupra faptului că, criza generată de pandemia de coronavirus se va resimți abia la iarnă.

Tot în acea perioadă se va resimţi şi impactul pe care îl va avea majorarea pensiilor şi alocaţiilor. Potrivit analiştilor toate măsurile anunţate de Guvern pentru companii nu ajută cu nimic dacă acestea rămân doar pe hârtie.

„Veștile nu sunt bune și avem foarte multe riscuri la orizont. Pe finalul acestui an ne așteptăm la probleme pentru companii, de aceea există riscul ca salariile să scadă sau chiar șomajul să crească și în acest context, din păcate gospodăriile din România, familiile, nu sunt pregătite pentru că nu au investiții care să producă pentru ele”, spune analistul economic Iancu Gudă

„Cât de repede vor ajunge la acele companii granturile și măsurile de finanțare? De la o ordonanță pe hârtie până a fi trase acele granturi și utilizate de companii este cale lungă”, atrage atenția Adrian Bența, expert în fiscalitate.

Criza economică va lovi România în iarna

„Veștile nu sunt bune și avem foarte multe riscuri la orizont. Pe finalul acestui an ne așteptăm la probleme pentru companii, de aceea există riscul ca salariile să scadă sau chiar șomajul să crească și în acest context, din păcate gospodăriile din România, familiile, nu sunt pregătite pentru că nu au investiții care să producă pentru ele”, spune analistul economic Iancu Gudă.

26 octombrie, o dată cheie

Specialiştii mai susţin că măsurile luate de Executiv pentru a asigura lichiditate în piață sunt bune. O măsură menţionata de aceştia este aceea de amânarea termenului de plată a taxelor pentru companii până în 25 octombrie. Cu toate acestea problemele reale vor fi atunci când unele firme nu vor avea bani să plătească aceste dări.

„Vom vedea în 26 octombrie câte dintre aceste companii își vor permite să plătească acele taxe și câte vor intra sau nu în lipsă de lichiditate și poate insolvență, faliment”, spune Adrian Bența.

Criza economică în România – Creşterea deficitului bugetar

Din cauza ffaptului ca statul a cheltuit mult mai mult decât a încasat la începutul acestui an şi până în momentul de fată, viitorul poate aduce o creştere şi mai mare a deficitului bugetar.

Guvernul lucrează pe un scenariu cu un deficit bugetar cuprins între 2 și 3% din PIB. Banca Națională a României și Comisia Europeană spun însă că deficitul va fi mult mai mare, undeva la aproximativ 6% din PIB.

„Avem deja un deficit la primele 6 luni de 4,6%, este hazardat să spui că vei avea sub 5% deficit pentru întreg anul”, arată Iancu Gudă, analist economic.

„Undeva la 7% este un procent previzibil pentru situația actuală, dar dacă se prelungește în continuare scadența taxelor, atunci deficitul va fi mai mare de 7%, probabil se va duce într-un 10%”, prognozează expertul Adrian Bența.

Criză economică fără precedent în Japonia!

Japonia a intrat în recesiune pe fondul epidemiei de coronavirus, a treia cea mai mare economie din lume scăzând cu 3,4% în primele trei luni ale anului 2020, comparativ cu un an în urmă, cea mai mare scădere din 2015, anunță BBC.

Coronavirusul face ravagii asupra economiei globale cu un cost estimat de până la 8.800 de miliarde de dolari.