Cristina Spătar și-a îndeplinit cel mai mare vis. Artista și cei doi copii se întorc în locul de unde fostul soț i-a alungat
Din anul 2016 viața Cristinei Spătar s-a schimbat radical. Atunci, după opt ani de mariaj, artista și copiii săi au ajuns pe străzi. Și asta pentru că între cântăreață și afaceristul Alin Ionescu, cel care i-a fost soț din anul 2008, a intervenit divorțul, unul greu, răsunător și dur pentru blondină.
La acea vreme, Alin Ionescu și-a scos soția și copiii din casă, mutându-se împreună cu amanta, femeia care i-a și devenit ulterior și soție.Din acea clipă, deși nu i-a fost ușor, Cristina Spătar a început să locuiască cu chirie, într-un apartament modest din Capitală.
Cristina Spătar și-a achiziționat propria locuință
Și chiar dacă din punct de vedere financiar nu a dus-o prea bine, mai ales în perioada pandemică, când evenimentele au fost puține sau chiar deloc, artista a continuat să spere, să viseze, dar și să muncească pe brânci pentru visul ei.
Așa se face că acum, la șase ani de la divorț, Cristina Spătar îi dă „lovitura” de grație fostului soț. În toamna ce va urma, vedeta are de gând să se mute alături de copiii ei în comuna unde, cândva, locuia cu soțul ei. Și asta pentru că diva a reușit să-și îndeplinească cel mai mare vis, acela de a-și cumpăra o casă în comuna Crevedia.
Cântăreața spune că mutarea va fi una de bun augur, mai ales pentru copii
În luna iunie, chiar de ziua sa, Cristina Spătar a semnat actele, fiind acum proprietara unui locuințe la roșu și, speră ea, cel târziu în octombrie, totul să fie gata, iar ei să poată să se mute în casă nouă.
Cântăreața spune că mutarea va fi una de bun augur, mai ales pentru copii, acolo, în Crevedia, micuții avându-și bunicii și verișori, dar făcându-și și mulți prieteni, fiind familiarizați și cu școala din zonă.
„Chiar de ziua mea, pe 17 Iunie, am semnat contractul cu dezvoltatorul. Sunt foarte fericită că mi-am realizat acest vis! De abia aștept să iau copiii să ne mutăm. Casa e tot în Crevedia-Buftea, acolo unde copiii au și locuit. Au bunicii acolo, verișorii, o să fie foarte fericiți acolo . Casa am luat-o la roșu. Mai am de făcut unele lucruri, dar estimez că, în septembrie-octombrie, ne vom muta în casă nouă”, a declarat Cristina Spătar, notează Click.