Cristina Cioran și-a botezat fetița. Părinții au schimbat ținută după ținută la eveniment
Cristina Cioran a devenit mamă în vara anului trecut, născând prematur în luna iulie, deși termenul dat de medici era septembrie.
Astfel, după ce a întâmpinat unele probleme în timpul sarcinii, fetița sa a fost nevoită să rămână în spital timp de două luni, sub atenta observație a medicilor.
Ema, fata Cristinei Cioran, a fost creștinată
Însă, în cele din urmă, pe strada vedetei a ieșit soarele și acum, alături de partenerul ei de viață, se declară cea mai împlinită femeie.
Este iubită, iubește și are și o fiică sănătoasă și creștinată.
Asta pentru că în urmă cu o zi, Cristina Cioran și Alexandru Dobrescu au botezat-o pe micuța Ema, iar primele imagini de la fericitul eveniment au ajuns să fie publice pe rețelele de socializare.
Conform imaginilor, fericirea, împlinirea și mândria se citesc pe chipul celor doi părinți, iar liniștea și cumințenia o caracterizează pe fiica lor.
Pentru o astfel de zi, poate una dintre cele mai importante pentru Alex și Cristina, cei doi au schimbat două ținute, însă au avut grijă ca și fetița creștinată sa arate ca desprinsă din reviste.
În ziua creștinării, Ema a fost îmbrăcată într-o rochie roz, cu multe volane, puf și pene, arătând exact ca o păpușă, mai ales că zâmbetul nu i-a lipsit deloc de pe chip, nici măcar în biserică, în timpul slujbei.
De cealaltă parte, însă, părinții ei au schimbat fiecare câte două ținute. La biserică, Cristina Cioran a ales să poarte o rochie albă, simplă, cu decolteu, până deasupra genunchilor, în timp ce pentru petrecerea de după a optat pentru o ținută mai colorată.
Vedeta a îmbrăcat o rochie lungă, roșie, îndrăzneață, care i-a scos în evidență bustul generos și talia, la care a adăugat o pereche de sandale roz și astfel s-a asortat perfect cu partenerul ei de viață.
Alex a ales să îmbrace pentru petrecere un costum negru, cu tricou și încălțări roz, în timp ce la ceremonia religioasă și-a pus o cămașă albă la sacoul negru.
Alături de cei doi au fost rudele, prietenii, cele trei perechi de nași pe care le are Ema, dar și nume cunoscute, precum Simona Pătruleasa.
Știrista, îndrăgostită de Ema, nu s-a putut abține și a făcut o fotografie cu fata Cristinei Cioran, ținând-o în brațe, zâmbitoare și relaxantă, la fel cum a fost și ținuta sa. Vedeta a optat pentru un top negru și pantaloni albi, la fel ca și încălțămintea, un machiaj simplu, per total, având o imagine de zile mari.