Cristina Ciobănașu și noul ei iubit nu se mai ascund! S-au afișat în ipostaze tandre pe rețelele de socializare
În urmă cu un an de zile, la finalul lunii ianuarie, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman dădeau vestea despărțirii, după aproximativ un deceniu de relație. Când toată lumea credea că vor ajunge la altar, iată că au decis să se despartă.
A urmat o perioadă plină de incertitudini pentru cei doi, care continuau să se vadă zilnic pe platourile de filmare, iar ocazional se mai si vizitau. Fanii celor doi au sperat până în ultima clipă la o împăcare, dar iată că aceasta nu a mai venit niciodată. Ba chiar, cei doi foști iubiți și-au refăcut viețile.
Vlad Gherman a recunoscut în urmă cu puțin timp că se iubește cu una dintre colegele sale de breaslă, Oana Moșneagu, cea cu care se zvonește de luni bune că ar forma un cuplu.
Cristina Ciobănașu a fost, de fapt, prima care și-a refăcut viața. Ea a postat primele imagini cu noul ei iubit în urmă cu câteva luni, atunci când i-a dezvăluit fostului ei partener că este într-o relație.
„Știam despre relația lui Cris cu acest băiat misterios. Știam chiar de la Cris, ea a venit să îmi spună, nu a fost un moment ușor pentru nimeni, pur și simplu a fost o chestie pe care ea a simțit să o facă, am apreciat gestul pe care l-a făcut și faptul că a vrut să-mi spună lucrul ăsta”, a declarat în urmă cu mai mult timp Vlad Gherman.
Cristina Ciobănașu nu se mai ascunde! Cum s-a afișat pe internet cu noul ei iubit
Luni bune aceasta a încercat să-și țină noua relație departe de ochii curioșilor și foarte rar internauții au avut ocazia să-l vadă pe tânărul care i-a luat locul lui Vlad Gherman în viața actriței. În urmă cu doar câteva ore, aceasta a postat o imagine, dar și un filmuleț alături de Alexandru Mureșan, cel care i-a furat inima.
Imaginile cu cei doi vorbesc de la sine și nu încape îndoială de faptul că au sentimente foarte puternice și sincere unul pentru celălalt. Mai mult, cei doi se distrează copios atunci când sunt împreună și se vede cu ochiul liber că se înțeleg de minune.
În clipul postat pe InstaStory, cei doi se strâmbă la camera de filmat, iar actrița a ținut să adauge și o descriere: „Pe strâmbături”, iar în fotografie au ales să fie ceva mai serioși, dar foarte apropiați, aceasta aproape că l-a luat în brațe pe tânăr. Cristina Ciobănașu nu a mai adăugat vreun text, dând de înțeles că cuvintele sunt de prisos, ci doar a pus o inimioare mare roșie, semn că ține extrem de mult la noul iubit.