Cristian Popescu Piedone a băgat frica în comercianții din Piața Nicolina. Aceștia au început să își dezinfecteze vitrinele din hala de lactate

de: Paula IANUȘ
02:00, 18 mart. 2025

După ce Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, a desfășurat recent o acțiune de control în piața agroalimentară Nicolina, comercianții din zona de lactate au început să își curețe vitrinele. A fost dispusă, în data de 14 martie 2025, oprirea temporară a utilizării vitrinelor frigorifice, până la igienizare.

Comercianții din hala de lactate din Piața Nicolina își curăță vitrinele

Piața agroalimentară din Nicolina pare să arate mai bine, după acțiunea de control desfășurată de președintele ANPC. Reporterii BZI s-au deplasat luni, 17 martie 2025, în Piața Nicolina și au constatat că, în hala de lactate, comercianții își curățau propriile vitrine.

A fost constatat de președintele ANPC faptul că vitrinele frigorifice erau neigienizate, prezentau rugină, resturi de alimente, urme de scurgeri de alimente uscate și nu exista o monitorizare a temperaturii de depozitare.

„Pe mine să nu mă filmați, eu fac curățenie. Sunt vânzătoare. Eu vând în altă parte din hală, dar curăț și aici, că mai bag marfă și la frigider. Nu aveți ce să mai dați la televizor, de asta veniți. Luați și îi dați pe parlamentarii care fură, nu pe noi”, a spus o comerciantă din hala de lactate.

În termen de 3 luni, hala de lactate trebuie dotată cu vitrine frigorifice noi pentru toți producătorii din incintă. Până atunci, fiecare comerciant trebuie să își asigure igienizarea corectă a propriilor vitrine. Cu toată curățenia realizată de comercianți, hala de lactate tot arată într-un mod deplorabil. Menționăm că, pe măsură ce într-o parte a halei se igienizau vitrinele, în cealaltă parte se vindea brânză fără nicio problemă. Deoarece curățenia era în plină desfășurare, un miros toxic al produselor de igienizare a cuprins întreaga hală de lactate.

Chiar dacă pe ușa de la intrare din hala cu lactate este pus un afiș în care scrie clar „În acest sector al pieței nu se comercializează produse din carne și pește”, unii comercianți nu s-au putut abține și vând astfel diferite produse din carne.

Neregulile din carmangerii au fost și ele remediate

În urma acțiunii de control desfășurată de președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost suspendată activitatea până la remedierea deficiențelor constatate la Carmangeria SC Petrișor Mihai Construct SRL, deoarece se utiliza pentru tranșarea cărnii un trunchi din lemn neigienizat, cu fisuri care prezentau acumulări de resturi de carne. Restul problemelor din carmangerii au fost remediate.

„În mare parte, s-a rezolvat. A fost chemată astăzi (n.r. – 17 martie 2025) șefa acestei carmangerii la Protecția Consumatorului, i-a fost făcută o invitație. Nereguli, să zic, nu cred că au fost. S-a făcut poză la frigider, că era un preț căzut. Altceva, ar fi vrut să fie 50 de grame mai mult la produsele din carne; trebuia să fie pus gramajul corect, dar asta nu este vina mea. Am început să scriu gramajele și le mai scriu în continuare. La curățenie, nu a zis nimic, a fost în regulă. Mă așteptam să vină Piedone, pentru că am văzut un anunț pe TikTok, lunea trecută, unde scria că va veni la Iași. Nu am avut emoții, eu îmi fac treaba”, a spus vânzătoarea unei carmangerii.

Preparatele din carne utilizate în prepararea unor specialități au fost constatate fără principalele elemente de identificare și caracterizare. Astfel, vânzătorii carmangeriilor au pus la punct etichetele produselor din carne.

„Da, sigur, am remediat problemele. Curățenia a fost problema și etichetele la produse. De acum, cu siguranță, vor fi cum trebuie. Nu era scris gramajul, valabilitatea pe etichete, dar le-am remediat”, a spus vânzătorul dintr-o carmangerie.

Pentru neregulile constatate în vizita inopinată a președintelui ANPC, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au aplicat 10 amenzi contravenționale în valoare de 86.000 de lei, 4 avertismente și 17 invitații.

Condițiile din Piața Nicolina lasă de dorit în continuare. Totuși, datorită acțiunii de control desfășurate, comercianții s-au mobilizat și au înțeles cât de important este să își igienizeze singuri propriile vitrine, până acestea vor fi înlocuite complet.