Crima lui Andrei Muraru

În cursul dezbaterii de ieri de la Gold FM, i-am declarat lui Cozmin Gușă că fapta lui Andrei Muraru este literalmente fără precedent în istorie. Și nu am exagerat câtuși de puțin. Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Washington, întâiul între ambasadorii acestei țări, ar fi trebuit împachetat de îndată după săvârșirea faptei sale și trimis înapoi la vatră. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Dar în ce constă fapta acestui Muraru fără precedent în istorie? În lini mari, situația este cunoscută. Aflat în vizită oficială la Washington, într-o misiune dificilă, în care de câteva ori a fost nevoit să meargă pe sârmă, premierul Marcel Ciolacu a fost confruntat cu o situație neașteptată. A fost admonestat, practic i s-a bătut obrazul, de către ambasadorul statului pe care-l reprezintă, iar scena s-a petrecut chiar în fața gazdelor. Nu există ceva mai umilitor pentru șeful unui Executiv aflat într-o vizită oficială la un asemenea nivel. Întrucât negocierile, cel puțin unele dintre ele, sunt extrem de dificile, ambele părți adoptând uneori poziții de forță, afrontul ambasadorului a fost de natură să slăbească pozițiile premierului român și, în consecință, șansele României de a-și atinge o serie întreagă de obiective. O asemenea faptă nu putea fi săvârșită decât cu intenție. Fie pentru a favoriza partea americană, fie pentru a-l șubrezi pe premier, dacă nu din inițiativa diplomatului de rang înalt, poate, cine știe, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis.

Și fiindcă am atins acest subiect, precizez că există mai multe semnale conform cărora președintele Klaus Iohannis este incomodat în ultimele luni de prestațiile în plan extern ale premierului Marcel Ciolacu. În Constituția României există o ambiguitate, care nu de puține ori a generat dispute. Ea se referă la rolul președintelui în politica externă a României. Este un rol determinant sau un rol absolut? Optez pentru prima variantă, după ce m-am consultat cu mai mulți specialiști în drept. Ceea ce înseamnă că liniile fundamentale de politică externă pot fi trasate de președinte, dar atingerea obiectivelor îi revine deseori premierului în mod direct sau indirect, prin intermediul ministrului de Externe aflat în subordinea sa. În timp ce domnul Klaus Iohannis, așa cum corect remarcă întreaga presă , opinia publică și cea mai mare parte a clasei politice, voiajează în jurul lumii mai ales în postură de turist de lux, marcând prea puține rezultate pozitive, sau chiar deloc, în favoarea României, premierul Marcel Ciolacu a avut câteva inițiative în plan extern destul de spectaculoase și cu rezultate pozitive pentru imaginea acestei țări. Nu este deloc exclus ca această stare de lucruri să fi stârnit gelozia președintelui. Dar deși numit de președinte, cu aprobarea Guvernului și a Parlamentului, Andrei Muraru, trebuie să fie clar pentru toată lumea, are datoria de a reprezenta la Washington România și interesele ei. Nicidecum de a-l reprezenta pe Klaus Iohannis și interesele ambigue ale acestuia. Dar de ce nu a fost făcut imediat pachet Andrei Muraru, destituit și trimis la București?

Faptul că nu a fost sancționat demonstrează fie că se bucură de o protecție la nivel înalt din partea autorităților de la Washington – și dacă așa stau lucrurile, înseamnă că el nu se află în slujba statului român – fie că este protejat de Klaus Iohannis și, mai puțin voalat, de ministrul de Externe aflat la fața locului. Șeful diplomației de la București avea datoria să-l trimită în țară și să formuleze de îndată o solicitare de destituire a sa. Nu a făcut-o. I-a dat astfel apă la moară lui Andrei Muraru. După declanșarea acestui uriaș scandal, care a pus România în mare dificultate, Klaus Iohannis ar fi trebuit în mod normal să facă următorul raționament: „Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară”. Se potrivea perfect cinismului care-l caracterizează pe președintele României. Dar nici Iohannis nu a făcut gestul așteptat.

Să ne înțelegem bine. Au mai existat tensiuni și chiar disensiuni în materie de politică externă între președinte și premier. S-a întâmplat și sub regimul Emil Constantinescu, și sub regimul Traian Băsescu și se întâmplă și acum. Niciodată însă până acum, nici în România, nici în vreo altă țară și nici oricând în istorie, nu a fost atins un asemenea nivel. Opinia publică așteaptă un rezultat în cursul săptămânii viitoare. În definitiv, demiterea lui Andrei Muraru poate fi inițiată chiar de către Parlamentul României. Iar președintele Klaus Iohannis, strict legal, nu are capacitatea de a se opune. Decât în măsura în care îi domină în continuare pe liberali.