COVID-19, a cincea cauză de deces în Europa. Ce spune Organizația Mondială a Sănătății
Joi, 15 octombrie 2020, biroul regional european al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a tras un semnal de alarmă și a anunțat că modul în care evoluează pandemia de COVID-19, la nivelul Europei, este îngrijorător, cu toate că situațua nu este similară cu cea din perioada martie-aprilie.
”Numărul de cazuri zilnice creşte, spitalizările, de asemenea. COVID-19 este de acum cea de-a cincea cauză de deces, iar pragul de 1.000 de decese zilnice a fost atins”, a afirmat directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, cu prilejul unei conferinţe de presă online.
”Dacă înregistrăm de două până la de trei ori mai multe cazuri zilnice în comparaţie cu vârful lui aprilie, observăm totuşi de cinci ori mai puţine decese”, a mai subliniat acesta, potrivit Agerpres.
Conform spuselor Organizației Mondiale, diferența este explicată printr-o strategie de depistare mai completă decât în primăvară. De asemenea, o altă explicație ar fi depistarea unui număr mai ridicat de cazuri la tineri şi la persoane mai puţin vulnerabile.
Niveluri de mortalitate crescute până în ianuarie
În altă ordine de idei, OMS avertizează că niveluri de mortalitate ”de patru până la cinci ori mai mari decât cele din aprilie” s-ar putea produce ”până în ianuarie”, dacă sunt aplicate ”strategii prelungite de relaxare” a restricţiilor. Acest fapt justifică măsurile mai aspre luate recent de multe state europene, pentru a estompa creșterea numărului de cazuri.
”Sunt răspunsuri adecvate şi necesare în contextul informaţiilor pe care le deţinem: transmiterea şi sursele de contaminare se produc în locuinţe şi locurile publice interioare şi la persoanele care nu respectă corespunzător măsurile de autoprotecţie”, a mai precizat Kluge.
Izolarea la domiciliu nu mai este o soluție
Potrivit OMS, nu se ia în calcul impunerea unei izolări totale, așa cum s-a întâmplat în luna martie.
”Situaţia nu ar fi sustenabilă. Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din martie, care a fost o încetare a activităţii. Presiunea şi pagubele colaterale asupra oamenilor ar fi prea ridicate”, a spus acesta.
Mai mult decât atât, ”trebuie luate toate măsurile pentru a menţine şcolile deschise”, a susţinut responsabilul agenţiei ONU.
Zona europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, care cuprinde 53 de ţări inclusiv Rusia, a raportat peste 7,25 de milioane de cazuri oficiale şi aproape 250.000 de decese provocate de virus, conform statisticilor realizate de Organizaţie.
OMS: „Tinerii vor fi nevoiți să aştepte vaccinul până în 2022!“
Organizația a făcut un anunț tulburător în ceea ce privește vaccinarea tinerilor. Aceștia vor trebui să aștepte până în anul 2022, pentru a fi vaccinați împotriva noului coronavirus.
Acest anunț a fost făcut de cercetătorul şef al OMS, dr. Soumya Swaminathan. Ea a explicat că mai întâi vor fi vaccinate persoanele vulnerabile, iar apoi se poate ajunge la imunizarea tinerilor.
„Lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa”, a declarat Soumya Swaminathan.
Dr. Soumya Swaminathan a menționat că lucrătorii din sectorul medical, cei din sectoarele esenţiale şi vârstnicii vor primi primii vaccinul, dar că detaliile referitoare la priorităţi sunt încă stabilite de OMS şi grupurile sale consultative.
Înainte de toate aceste prezumții, se așteaptă ca un vaccin să fie declarat sigur şi eficace de către OMS, Uniunea Europeană sau Statele Unite.
„Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa”, a spus Soumya Swaminathan.