Coșmarul unei familii din Iași, căreia i-a murit copilul! Soții nu și-au mai găsit liniștea și au ajuns în fața justiției – FOTO
Un ieșean a ajuns să fie spaima propriei soții, după ce a amenințat-o și a exercitat acte de violență asupra ei. Individul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și de amenințare, iar judecătorii ieșeni l-au pedepsit
Momente de groază într-o familie din Iași! Adrian Alexandru Ciochină avea o relație de câțiva ani buni cu o femeie în vârstă de 36 de ani. Cei doi au avut doi copii împreună, dar unul dintre ei a decedat în anul 2016, moment în care bărbatul a început să consume alcool. Ulterior, acesta a început să-și lovească și amenințe soția, până a reușit să bage spaima în ea.
Coșmarul unei familii din Iași, căreia i-a murit copilul: „Intru peste voi”
Adrian Alexandru Ciochină a început să-și lovească și să-și amenințe soția până au ajuns în fața judecătorilor. Totul ar fi început din momentul în care fiul lor a murit, iar tatăl a început să consume alcool și să reacționeze în mod violent asupra soției, până i-a indus o stare de temere.
Din fericire, femeia a reușit să fugă din locuința unde stătea împreună cu inculpatul și s-a dus la fratele ei. Dar amenințările nu s-au oprit și au început atacurile asupra familiei ei.
„La început, având o relaţie normală, însă după decesul copilului acestora, inculpatul a început să consume alcool, având o atitudine generală caracterizată de gelozie și posesivitate. Martora a relatat că au existat multe certuri între ei. Inculpatul a agresat-o fizic în timp ce se aflau în dormitorul locuinței. Inculpatul a lovit-o cu palma în zona urechii, a strâns-o cu putere de mâini și a împins-o în mod repetat.
Întrucât inculpatul i-a spus că vor discuta toată noaptea, martora, sub pretextul că trebuie să meargă la baie, a reușit să fugă din casă și să se deplaseze la locuința nașilor lor. Martora s-a întors la domiciliu pentru a-şi lua lucrurile personale, observând că din geantă îi lipseau portofelul şi buletinul.
Martora a declarat că, după aproximativ o săptămână, i-a trimis inculpatului, prin intermediul fratelui ei, un mesaj vocal în care îi reproșa comportamentul avut față de ea și îi aducea la cunoștință intenția ei de a divorța. După ce a plecat din locuința comună, inculpatul i-a contactat des pe fratele său şi pe soţia acestuia prin mesaje, întrebându-i unde se află aceasta şi acuzându-i că, din cauza lor, martora a părăsit domiciliul.
Martora a menţionat că, la începutul lunii iulie, fratele său a primit mai multe mesaje de amenințare, în stil moldovenesc, de la diferite numere de telefon necunoscute. Aceasta a arătat că bănuiește că mesajele în discuție au fost trimise de inculpat, acest comportament al său fiind determinat de conștientizarea faptului că martora nu se va mai împăca cu el, având în vedere că nu se întorsese acasă până la acel moment.
De asemenea, şi fratele său i-a spus că îl bănuieşte pe inculpat, întrucât nu se află în duşmănie cu nicio altă persoană”, au declarat anchetatorii ieșeni.
Ce pedeapsă a primit inculpatul
Agresorul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și amenințare și a fost condamnat la 2 ani și 9 luni de închisoare.
Ba mai mult, Adrian Alexandru Ciochină este obligat să plătească părții civile suma de 3.300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
„În baza art. 39, alin. (1), lit. b), Cod penal, contopeşte pedepsele de 2 ani şi 7 luni de închisoare şi 6 luni de închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai mare de 2 ani şi 7 luni de închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă – sporul de 2 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 276, alin. (1) şi (2), Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul să plătească părţii civile suma de 3.300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare”, au afirmat judecătorii legat de coșmarul unei familii căreia i-a murit copilul.