Coșmarul a devenit realitate pentru șoferii din Iași! Au început lucrările în zona Bucium. Primarul Mihai Chirica crede în minuni: „Traficul sper să fie bun”

de: Gabriela Rusu
02:00, 25 iul. 2024

În aceste zile, au început lucrările pe șoseaua Bucium. Astfel, urmează un an plin de nervi, trafic și probleme pentru șoferii care locuiesc în zonă, iar asta pentru că traficul va fi îngreunat până la finalizarea lucrărilor. Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat că situația traficului va fi una bună pentru că muncitorii vor lucra și noaptea.

Încep lucrările pe șoseaua Bucium

Proiectul pentru reabilitarea șoselei Bucium este una dintre cele mai așteptate investiții din municipiu, mai ales de ieșenii care locuiesc în zonă. Nu este o noutate faptul că, în ultimii ani, traficul a fost infernal, în principal în timpul școlii, iar localnicii s-au plâns de infrastructura rutieră proastă. Acum, după ani de promisiuni și așteptări, primăria a dat drumul lucrărilor.

În aceste momente, se lucrează la podul de peste Vămășoaia, la devierile de rețele, dar și la introducerea rețelei de iluminat în subteran alături de montarea bordurilor noi. Odată ce aceste lucrări vor fi finalizate, constructorul va începe asfaltarea.

„Se va lucra pe tronsoane, asta e un lucru cert de la început. Traficul sper să fie bun. Nu vor fi închideri complete, se va lucra și pe timpul nopții la asfaltări. Să știți că partea de asfaltări este cea mai ușoară. Cel mai greu este să pregătim strada pentru partea finală de asfaltare, restul va fi foarte simplu. Acum, nu încurcăm foarte mult traficul pentru că lucrăm în afara carosabilului, marea lor majoritate a lucrărilor se petrec în trotuar”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

Contractul de lucrări pentru șoseaua Bucium a fost semnat încă din vara anului 2022, dar autorizația de construire a fost emisă abia în vara anului 2023.

În ce constau lucrările de modernizare pe șoseaua Bucium

Lungimea șoselei este de 3.436 de metri, de la intersecția cu bulevardul Poitiers până la intersecția cu stradela Păun. Sistemul rutier este din îmbrăcăminte asfaltică și se află într-o stare avansată de degradare, cu fisuri, crăpături, tasări și denivelări. Investiția presupune, printre altele, modernizarea drumului, reabilitarea podului Bucium și modernizarea instalației de iluminat.

Cei 324 de stâlpi de beton vor fi dezafectați și înlocuiți cu 202 stâlpi metalici, cu o înălțime de 9,5 metri. Pentru realizarea iluminatului se vor monta pe stâlpi corpuri de iluminat cu surse led.

Podul Bucium asigură continuitatea șoselei peste cursul de apă Vămăşoaia. Aici, are o lungime de 19 metri şi o lățime de 20 metri, conform proiectului.

Lucrările vor dura 18 luni și pe lângă consolidare vor redesena carosabilul la cinci benzi, din care două vor fi late de 3,5 m, trei de 3 m, iar trotuarele vor fi îngustate de la 1,5 la un metru, unul dintre ele devenind pistă pentru biciclete. Astfel, șoferii ieșeni trebuie să se pregătească emoțional pentru următoarea perioadă, atunci când vor începe lucrările la șoseaua Bucium.