Coșmar pentru o bătrână din Iași! Zi de zi, fecalele de la apartamentele vecinilor îi inundă casa! Imagini incredibile din locuința aflată în centrul orașului- GALERIE FOTO, VIDEO
Un adevărat dezastru a cuprins un imobil din zona centrală a municipiului Iași. O bătrână în vârstă de 75 de ani are zilnic parte de un coșmar. Femeia este nevoită ca de fiecare dată să strângă din propriul apartament apa menajeră și chiar materiile fecale provenite de la locuințele aflate la etajele superioare. Femeia a ajuns la capătul răbdării
O bătrână din Iași trece de circa doi ani printr-o problemă fără sfârșit. Proprietara apartamentului situat în zona centrală a Iașului se confruntă cu o problemă care pare să nu aibă rezolvare. Totul se întâmplă pe strada Horia, nr.1, bloc 1, scara B, într-un apartament de la parter. Crenguța Chiriac, în vârstă de 55 ani, fiica proprietarei, povestește că, în baia apartamentului, apa refulează de fiecare dată când vecinii de la etajele superioare folosesc grupul sanitar. Mai mult, apa a ajuns să inunde și holul locuinței. Problema pare să nu aibă rezolvare. Zilnic, sunt făcute sezizări telefonice la asociația de proprietari, însă problema persistă. Fiica se teme să nu o găsească pe mama ei moartă în apartament din cauza apei care inundă toaleta și holul locuinței. Canalizările înfundate au mai cauzat inundații în Iași, iar uneori a fost nevoie chiar de intervenția echipajelor de la ISU.
Ce a făcut femeia pentru soluționarea problemei
A fost sesizată în mod repetat și conducerea Termo Service SA, care administrează imobilul. Reprezentanții societății au precizat că nu pot interveni pentru că nu au acces la planul clădirii, pentru identificarea rețelei de țevi. Acum mai bine de un an, cei de la Termo Service SA au intervenit în bloc și au schimbat o porțiune afectată din țeava de scurgere care trece prin baia apartamentului. După înlocuirea țevii fisurate, apa a refulat prin scurgerea din pardoseală, dar și prin vasul de toaletă. Pe lângă problemele semnalate, locatarii blocului sunt nevoiți să suporte și mirosul înțepător.
„Mama are probleme foarte mari cu inima, a trecut și prin boala COVID-19, boală care a lăsat-o cu sechele grave, are și atacuri de panică și suferă de hipertensiune. Eu nu îi pot face o baie dacă trebuie să o duc la spital. Îmi este frică să nu o găsesc moartă într-o zi din cauza apei alunecoase cu resturi de materii fecale care pătrunde până în holul locuinței. S-a mai întâmplat să o găsesc căzută în hol pentru că a alunecat pe gresia udă”, a declarat Crenguța Chiriac, fiica proprietarei.
Ce spun cei de la Termo Service SA despre situația din centrul Iașului?
Ciprian Chirița, directorul de producție al firmei Termo Service SA, a precizat că o intervenție în forță ar putea afecta rezistența structurii.
„În urma sesizărilor primite ne-am deplasat să vedem care este problema. Am solicitat de la asociația de locatari o schiță pe care să vedem traseul țevilor, dar nu ni s-a pus la dispoziție acest document. Noi nu putem interveni în acel loc pentru că este posibil să afectăm structura locuinței prin scoaterea țevii. Pereții sunt uzi, blocul este foarte vechi și nu vrem să riscăm să se dărâme unul dintre pereți în timpul lucrărilor”, a spus reprezentantul Termo Service SA.
Conducerea Termo Service SA a găsit însă o soluție pentru ca problema din zona centrală a orașului să nu se mai repete.
„Ca soluție ar trebui ca asociația de locatari să contacteze o firmă specializată care să facă o expertiză la fața locului pentru a determina exact traseul țevilor, apoi să intervenim în acel loc. În acest fel putem elimina orice risc”, a mai declarat directorul de producție Ciprian Chirița.
Directorul general Termo Service SA, Alin Aivănoaei, a vorbit în edițiile trecute ale „BZI” despre detaliile situației termoficării din municipiul Iași.