Corpul de Balet al Operei Naţionale Române din Iaşi a revenit acasă după turneul din Italia. Ce succese importante a obţinut

de: BZI.ro
10:05, 13 ian. 2023

Corpul de Balet al Operei Naționale Române din Iași a revenit acasă după turneul efectuat în Italia în perioada 23 decembrie – 8 ianuarie.

Ajutați de cinci tehnicieni, 31 de artiști ai teatrului liric ieșean au susținut nu mai puțin de 15 spectacole în doar 17 zile în orașe și teatre italiene cunoscute: Firenze (Teatro della Pergola), Verona (Teatro Nuovo), Bergamo (Teatro Donizetti), Brescia (Teatro Sociale), Adria (Teatro Comunale di Adria), La Spezia (Teatro Civico), Mantova (Teatro Sociale), Cuneo (Teatro Toselli), Bologna (Teatro Celebrazioni), Imola (Teatro Ebe Stignani), Milano (Teatro Lirico Giorgio Gaber), Bolzano (Teatro Comunale), Udine (Teatro Nuovo Giovanni da Udine), Padova (Teatro Geox) și Livorno (Teatro Goldoni).

Spectacolul prezentat de Opera Iași a fost „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski.

Coordonatorul artistic al Corpului de Balet al Operei Iași, Cristina Todi, a precizat că marea aventură de validare și confirmare a valorii culturale a teatrului liric ieșean și, nu în ultimul rând, de cucerire a publicului italian, s-a datorat întâlnirii cu reprezentanții Teatro Lirico Siciliano, care, printre altele, au o experiență, moștenită de-a lungul generațiilor, de peste 200 de ani și că balerinii ieșeni au strălucit în fața unui public extrem de pretențios.

Managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu, s-a arătat mulțumit de rezultatele turneului din Italia:

„Am aprobat colaborarea baletului nostru cu firma de impresariat italiană gândindu-mă la crearea unui context care să le permită artiștilor noștri să danseze cu mult mai mult decât ar fi avut ocazia la sediu. Efectele succesului seriei de 15 spectacole cu > în fața unui public elitist se vor vedea, cu siguranță, în nivelul de pregătire al ansamblului și în aprecierea internațională a Operei Naționale Române din Iași. Totodată, anvergura scenelor pe care colegii noștri au evoluat reprezintă un motiv de mândrie pentru Iași și pentru România”.

Prima întâlnire din acest an a Corpului de Balet al Operei Naționale Române din Iași cu publicul ieșean va avea loc pe 17 ianuarie, când este programat spectacolul „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski.