Cornelia Catanga putea fi salvată? Teoria care aruncă totul în aer!
Surse medicale au făcut dezvăluiri care i-au făcut pe unii oameni să creadă că artista Cornelia Catanga ar fi putut fi salvată. Regretata vedetă a început să se simtă rău încă de la primele ore ale dimineţii de ieri, iar când starea ei s-a înrăutăţit, Aurel Pădureanu a sunat de urgență la 112. Azi-dimineață, în jurul orei 04:00, cântăreața a suferit un stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor depuse de doctori, aceasta a murit.
Cornelia Catanga ar fi putut fi salvată?!
Conform declarațiilor oferite de surse medicale, Cornelia Catanga a refuzat să meargă la spital, iar echipajul de pe ambulanță ar fi încercat o oră jumătate să o convingă să se răzgândească, relatează observatornews.ro. În timp ce era acasă, artista de muzică lăutărească a fost testată pentru COVID-19, iar rezultatul a fost negativ, deși respira cu dificultate.
La insistenţele lui Aurel Pădureanu, soția sa a acceptat să fie dusă la spital, unde i s-a mai făcut încă un test pentru noul coronavirus… De data aceasta, rezultatul a fost pozitiv. Din nefericire, la câteva ore după ce a fost internată, a făcut stop cardio-respirator care i-a fost fatal – vestea morții a fost făcută publică de prietena ei apropiată, Mara Bănică.
Marcel Pavel, mesaj sfâșietor în memoria regretatei Cornelia Catanga
“Cornelia Catanga a plecat la stele! Lumea muzicii lăutărești a pierdut o artistă de o valoare autentică de necontestat! Regret profund dispariția prietenei noastre dragi! Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei!” este mesajul transmis azi de Marcel Pavel pe Facebook, unde l-a etichetat și pe fiul artistei.
Cornelia Catanga a devenit soția lui Aurel Pădureanu în primăvara lui 2014, iar nunta au avut-o pe 23 octombrie 2014. Vedeta a fost condusă la altar de unicul ei fiu, iar rochia de mireasă a purtat semnătura designerului Cătălin Botezatu, scrie cancan.ro.
Grigore Leşe: „Când spuneai muzică lăutărească, spuneai Cornelia Catanga”
Grigore Leşe a vorbit sâmbătă, în cadrul emisiunii ”De-a viaţa ascunselea cu Florentina Fântanaru despre viaţa mai puţin cunoscută a Corneliei Catanga, dar şi despre postarea sa de pe Facebook, unde a avut numai cuvinte de laudă la adresa cântăreţe.
”Cornelia Catanga a fost o lăutăreasă de frunte. A performat muzica lăutărească urbană, a întreținut atmosfera într-un mod unic la chefuri, la nunți, la botezuri. Când spuneai muzică lăutărească, spuneai Cornelia Catanga. Când spuneai Cornelia Catanga, spuneai muzica lăutărească”, a scris artistul pe pagina sa de Facebook.