Copiii celor două familii greu încercate din Bogonos și Uricani au sărit în brațele prietenilor lui Moș Crăciun atunci când au văzut darurile
Campania „Prietenii lui Moș Crăciun” aflată la cea de-a 20-a ediție și organizată de cotidianul BUNĂ ZIUA IAȘI, împreună cu Asociația Culturală Europeană, a adus o rază de lumină în viețile unor familii care își doresc, mai presus de orice, să trăiască într-un loc sigur și cald. În prag de sărbători, darurile oferite cu dragoste au fost mai mult decât lucruri materiale, au fost speranță, bucurie și siguranța că nu sunt singuri
Prietenii lui Moș Crăciun au adus lumină și speranță în casele celor două familii greu încercate din Bogonos și Uricani
La familia Ionel din satul Bogonos, comuna Lețcani, căsuța modestă, rămasă fără o parte din pereți după incendiu, s-a umplut dintr-odată de râsete. Maria, de 9 ani, Mihaela, de 7 ani, Iasmina, de 6 ani, și micuța Rebeca, de doar 3 ani, au privit cu ochii mari, plini de uimire și curiozitate, cum prietenii lui Moș Crăciun intrau în curtea lor cu brațele pline de cadouri.
Un aragaz nou, jucării colorate, dulciuri și pachete de alimente, daruri simple pentru unii, dar neprețuite pentru cei care au pierdut aproape tot. Mama i-a strâns pe cei mici în brațe și, cu lacrimi în ochi, a mulțumit.
„Înseamnă mult pentru noi. Vrem să ne construim o bucătărie nouă, iar acest aragaz ne va ajuta mult”, a spus Simona Ionel, mama copiilor.
Fetițele au desfăcut nerăbdătoare darurile, iar în timp ce micuța Rebeca își mângâia noua păpușă, Iasmina a spus șoptit: „Moș Crăciun a venit și la noi”.
În aceste cuvinte simple s-a strâns toată emoția și puterea unor gesturi făcute din suflet.
În satul Uricani, comuna Miroslava, casa familiei Condurache încă poartă urmele tragediei din luna noiembrie. Părinții și cei doi copii încearcă să-și revină după incendiul care le-a luat liniștea. Acasă era doar tatăl, alături de Ștefania, fetița cea mare, în vârstă de 7 ani.
Când prietenii lui Moș Crăciun au intrat în curtea lor, Ștefania i-a întâmpinat cu un zâmbet timid, dar ochii i s-au luminat de bucurie când a văzut jucăriile. I-a strâns în brațe pe prietenii Moșului și nu i-a mai lăsat până la plecare.
„Sunt foarte fericită, îmi doream o păpușă nouă, iar această mașinuță i-o voi da frățiorului meu când vine acasă, și ne vom juca împreună. El va conduce mașinuța și eu voi veni în spatele lui cu păpușile mele”, a spus Ștefania, fetița cea mare de 7 ani.
Pe lângă alimente, haine, lucruri pentru casă și jucăriile copiilor, părinții au primit și o mașină de spălat semiautomată.
Campania „Prietenii lui Moș Crăciun”, organizată de cotidianul Bună Ziua Iași, aduce speranță și bucurie în viețile celor care au nevoie
Pentru cele două familii vizitate, aceste daruri au fost mai mult decât lucruri materiale. Au fost o mângâiere, un semn că, în ciuda greutăților, există oameni care le sunt alături.
Campania „Prietenii lui Moș Crăciun”, organizată de cotidianul BUNĂ ZIUA IAȘI, împreună cu Asociația Culturală Europeană, arată că, atunci când dăruiești din suflet, poți readuce speranță acolo unde părea pierdută. În ochii copiilor, zâmbetul a fost mai strălucitor decât orice brad împodobit, iar în inimile celor mari s-a reaprins credința că viitorul poate fi mai bun.
Cu această ocazie, dorim să le mulțumim numeroșilor noștri sponsori:
- Prime Kapital & Silk District
- Lucian Ailenei, om de afaceri
- Moldova Center
- The Jack
- Cat Construct Grup
- ASAM SA
- Familia Brînză
- Profesor univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector TUIASI
- Conf. univ. dr. Ivancia Mihaela, prodecan Facultatea Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din cadrul USV Iași
- Marian Șerbescu, director executiv DGASPC Iași
- Petru Movilă, președinte PMP, filiala Iași
- Constantin Dolachi, membru PNL, fost subprefect Iași
- Stelian Turcu, primar Lețcani
- Ovidiu Mugurel Laicu, director general DRDP Iași
- Iulian Hușanu, membru PRECO
- Iulian Chirilă, primar comuna Țigănași
- Ștefan Timofte, primar comuna Tomești
- Bogdan Cojocaru, președinte PSD Iași
- Vasile Cîtea, deputat PSD Iași
- Costel Iosub, primar comuna Tătăruși
- Neculai Pamfil, primar comuna Holboca
- Paul Mursa, primar comuna Plugari
- Dr. Cristina Dobre, manager Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași
- Dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi
- Marian Constantin Uscatu, consilier județean PMP
- Silviu Macovei, deputat PSD
- Marian Dalban, consilier local PSD
- Ioan Alexa, primar Podu Iloaiei
- Prof. univ. dr. Liviu-George Maha, rector Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
- Ciobanu Gabriel, director DSVSA Iași
- Galea Temneanu, director al Agenției pentru Protecția Mediului Iași
- Conf. dr. Nistor Ionuț, medic primar Spitalul „C. I. Parhon” Iași
- Dr. Mihai Glod, manager Spitalul CF Iași
- Florin Onofrei, comisar șef Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Iași
- Radu Curcă, primar Hârlău
- Andrei Fermeșanu, manager Opera Națională Română Iași
- Radu Ursanu, director regional la Sucursala Regională de Poștă Iași
- Jr. Victor Idricianu, manager Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri
- Conf. dr. Oana Bădulescu, șef Clinica de Hematologie a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași
- Iulian Cozianu, președinte Sindicat Sanitas Iași
- Prof. dr. Paul Sîrbu, șef Clinică Ortopedie Traumatologie Spitalul de Recuperare Iași
- Ec. Bogdan Cojocaru, manager Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași
- Dr. Radu Crișan Dabija, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Iași
- Anton Anti, primar Butea
- Grigore Nepotu, Director General Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iaşi (ADI ZMI)
- Laurențiu Ivan, director Servicii Publice Iași
- Robert Dâncă, manager Maternitatea „Cuza Vodă” Iași
- Conf. dr. Liviu Oprea, președinte Colegiul Medicilor Iași
- Şef lucrări dr. Florin Roșu, manager Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași
- Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rector Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
- Gheorghe Bacușcă, comisar șef al Gărzii de Mediu Iași
- Prof. univ. dr. Silviu Gurlui, deputat AUR, Iași
- Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor Publice
- Prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași
- Maricel Popa, senator PSD
- Florin Briaur, manager executiv Politehnica Iași
- Prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
- Prof. Laviniu Lăcustă, președinte Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (USLIP)
- Prof. univ. dr. Denis Țopa, prorector USV Iași
- Daniel Șandru, director Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
- Prof. univ. dr. Aurelian Bălăiţă, rectorul Universităţii Naționale de Arte „George Enescu” Iași
- Prof. Luciana Antoci – inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași
- Prof. dr. Mihaela Gotcu, director Colegiul National „Emil Racoviță” din Iași
- Prof. Silviu Iordache, fost director Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași
- Prof. univ. dr. Gabriel Ovidiu Iancu, președintele Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași
- Nicolae Hurduc, fost ministru al Cercetării
- Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași
- Fundația „Sandra oferă o șansă”, prin Avocat Sandra Grădinaru
- Vasile Pușcașu, proprietarul Hotelului Traian Iași
Campania „Prietenii lui Moș Crăciun,” ajunsă la a 20-a ediție, continuă să fie un sprijin real pentru familiile nevoiașe din județul Iași. Oamenii implicați în campanie demonstrează că, împreună, putem transforma dorințele simple ale unor copii în realitate. De asemenea, pentru a afla mai multe despre campania „Prietenii lui Moș Crăciun” și despre cum puteți deveni și voi spiridușii Moșului în următoarele ediții, puteți accesa pagina oficială a campaniei.
Prietenii lui Moș Crăciun au adus o rază de lumină în viețile unor familii care își doresc, mai presus de orice, să trăiască într-un loc sigur și cald. În prag de sărbători, darurile oferite cu dragoste au fost mai mult decât lucruri materiale, au fost speranță, bucurie și siguranța că nu sunt singuri.