LIVE VIDEO – Coordonează și este implicată într-o instituţie dintr-un domeniu cheie și extrem de sensibil pentru întreaga comunitate! Un dialog, în Platoul BZI LIVE, plecând de la informații și detalii utile și necesare pentru elevi, părinți, profesori și autorități – FOTO
Vineri, 6 martie 2020, de la ora 15.00, în Studioul BZI LIVE este programată o ediţie de impact pentru învăţământul preuniversitar. În lumina reflectoarelor va fi prof. Mihaela Ungureanu, managerul Colegiului Pedagogic Vasile Lupu. Alături de domnia sa vor fi abordate elemente de actualitate din Educaţia românească, misiunea profesorului, noile generaţii de elevi cât și despre proiectele pe care le coordonează sau urmează a le implementa. Un alt aspect abordat va ţine de investițiile în reabilitarea și modernizarea imobilelor istorice ale fostei Scoli Normale.
„Este primordial să existe colaborare şi dialog cu părinții”
Profesorul și managerul Ungureanu este un om implicat și dedicat formarii viitorilor dascăli. Aceasta considera esenţial dialogul și parteneriatul cu părinții. „Este primordial să existe această colaborare şi un dialog real cu părinţii. La noi lucrurile stau oarecum altfel deoarece avem foarte mulţi copii care provin din mediul rural şi avem Internat respectiv cantina. Aşadar, ei stau foarte mult sub atenta noastră monitorizare şi dialogam cu ei. De asemenea, ar trebui mai mulţi consilieri educaţionali, atât pe zona psihologică dar şi de orientare în cariera astfel încât să putem discuta despre problemele existente în societatea noastră contemporană
„, a subliniat, într-un interviu anterior acordat reporterilor BZI.ro, profesorul. Pe de altă parte, despre provocările din Educația contemporană, noi tehnici de predare se va mai dialoga cu directorul prestigioasei unități de învățământ. Nu în ultimul rând, având în vedere că a făcut parte din lista naționala a cadrelor didactice care au fost implicate în modificarea curriculei şcolare, aceasta va prezenta opinia sa pe acest plan. De asemenea, despre noile provocări pentru un profesor, Statutul acestuia vor fi alte puncte ale acestei ediții-dialog.
O școală istorică și de valoare națională
Școala Normală Vasile Lupu din Iași, cunoscută și sub numele de Institutul Vasilian, Liceul Pedagogic Vasile Lupu sau, actualmente Colegiul Pedagogic ,Vasile Lupu, este o instituție de formare a învățătorilor și educatorilor din Iași, cea mai veche instituție de acest tip din principatele Moldovei și Țării Românești.
Repere istorice
1854 (martie) – este aprobat Proiectul pentru înființarea Institutului preparandal”.
1855 (15 decembrie) – hrisovul domnitorului Grigore Alexandru Ghica care decide înființarea unei Școli Preparandale cu durata cursurilor de un an, școală care timp de 35 de ani a funcționat, pe lângă o școală primară, în încăperile mănăstirii Trei Ierarhi din Iași.
1863 (8 octombrie) – Alexandru Odobescu, Ministrul Instrucțiunii Publice, îl numește director pe Titu Maiorescu.
1864 – școala preparandală devine Școala Normală Vasile Lupu.
1891 – inaugurarea noului local din dealul Copoului amplasat în fosta fermă Pester, local a cărui construcție a fost finanțată de Ministerul Instrucțiunii Publice.
1882 – înființarea școlii de aplicație într-un local din strada Podu-Vechi (azi strada Costache Negri).
1916 – 1917 – cursurile sunt suspendate ca urmare a Primului Război Mondial.
1944 (martie) – școala este evacuată mai întâi la Craiova și apoi în satul Pocruia din județul Gorj.
1945 (aprilie) – personalul și elevii școlii se reîntorc la Iași.
1954 (decembrie) – Școala Normală Vasile Lupu este mutată în localurile aparținând Școlii Normale de Învățătoare Mihail Sturză din strada Toma Cozma (actualul Corp D al Universității).
1955 – Școala Normală „Vasile Lupu” fuzionează cu Școala Normală de Învățătoare Mihail Sturdza și capătă numele de Liceul Pedagogic.
1958 – Liceul Pedagogic se mută în vechiul local din dealul Copou.
1959 – Liceul Pedagogic este transferat la Bârlad.
1966 (septembrie) – Liceul revine la Iași sub numele de Liceul Pedagogic V. Lupu și funcționează într-o clădire din strada M. Kogălniceanu.
1970 – Liceul se mută într-o clădire nouă din cartierul Tudor Vladimirescu.
1977 – Fuzionează cu Școala de conducătoare (înfiintaţă la Iași în 1919) destinată formării educatoarelor.
1985 – Liceul Pedagogic V. Lupu revine în vechiul local din dealul Copou.
după 1989 1Liceul Pedagogic V. Lupu redevine Școala Normală Vasile Lupu.
Toți cei care doresc să adreseze întrebări o pot face la rubrica de comentarii, accesând www.bzi.ro sau în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi.