Controlorii CTP Iași nu au voie să pună mâna pe biletele și legitimațiile de transport public ale călătorilor

de: evelina.chitoroaga
02:00, 22 oct. 2020

Șefii CTP Iași au instruit controlorii din autobuze și tramvaie cu privire la faptul că nu mai au voie să pună mâna pe legitimațiile de transport public în momentul controlului. Acest mesaj nu a ajuns însă la toți cei aproximativ 80 de controlori, având în vedere faptul că în aceaste săptămâni, în timpul verificărilor, aceștia insistau să li se înmâneze abonamentele de călătorie

Controlorii Companiei de Transport Public (CTP) Iași au primit instrucțiuni de mai bine de o săptămână despre modul în care pot verifica legitimațiile de transport ale călătorilor. Concret, li s-a transmis faptul că nu mai au voie să atingă aceste legitimații în această perioadă în care riscul infectării cu COVID-19 este foarte ridicat la nivelul municipiului Iași. Pericolul la care se expun odată ce ating atât de multe abonamente și bilete de călătorie pentru un număr mare de persoane este evident și, totuși, unii dintre ei au continuat să pună mâna pe ele în momentul verificării. Chiar din partea călătorilor au apărut refuzuri de înmânare a abonamentului pe care unii controlori le-au ignorat.

„Instrucțiunile primite de controlori săptămâna trecută au fost specifice cu privire la faptul că nu au voie să ia în mână legitimațiile călătorilor. La câțiva dintre ei, însă, nu a ajuns acest mesaj”, a explicat Cristian Stoica, directorul CTP Iași.

 

 

CTP Iași dispune de zeci de controlori în autobuze și tramvaie

În cadrul CTP Iași sunt angajați 78 de controlori, 80 fiind prevăzuți în organigramă. Aceștia se ocupă de verificarea abonamentelor de călătorie în mijloacele de transport public din municipiul Iași. Pentru a simplifica modul de control al legimațiilor și biletelor, ieșenii sunt îndrumați să le achiziționeze online, prin intermediul aplicației 24pay. Astfel, ar evita și riscul de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2. Din păcate însă, 60 la sută cumpără abonamente și bilete de transport public de la tonete și doar 40 la sută din aplicație.

„Controlorii CTP Iași verifică dacă biletele și abonamentele călătorilor sunt valabile și solicită prezentarea acestora fără a fi înmânate angajaților noștri. În situația titlurilor de călătorie prin aplicația 24pay, utilizatorilor li se cere să prezinte codul QR primit după procurarea titlurilor de călătorie, pentru a fi scanat de către aceștia și a constata dacă biletele ori abonamentele se află în perioada de valabilitate.”, a precizat Andreea Barna, purtător de cuvânt al CTP Iași.

Ieșenii se ceartă în tramvaiele și autobuzele CTP Iași pe tema măsurilor de protecție

Pe de altă parte, sunt tot mai frecvente controalele realizate de oamenii legii în care sunt întâlnite persoane care nu poartă mască de protecție în modul corespunzător în mijloacele de transport public. De multe ori, cetățenii, deși se conformează normelor, devin apoi recalcitranți cu persoanele din jur și cu polițiștii locali tocmai pentru că li s-a solicitat luarea măsurilor de protecție. Numeroase scandaluri sunt iscate în autobuzele și tramvaiele CTP Iași. De regulă, amenzile sunt de 500 lei, însă acestea pot fi majorate dacă situația o impune, iar cetățeanul nu se conformează celor solicitate de oamenii legii.