Controalele la Iași continuă. Polițiștii au verificat mai multe societăți comerciale pentru a vedea dacă regulile impuse în lupta cu COVID-19 sunt respectate
În fiecare zi, oamenii legii verifică modul în care sunt respectate măsurile impuse de COVID-19. Astfel, polițiștii, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au acționat pe raza întregului județ, acțiunile vizând, în special, verificări la obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat. În acest context, polițiștii au verificat 22 de societăți comerciale și 151 de obiective și locuri de interes
Polițiștii au desfășurat noi acțiuni în județul Iași pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei de COVID-19. Astfel, polițiștii, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au acționat pe raza întregului județ, acțiunile vizând, în special, verificări la obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat. În acest context, polițiștii au verificat 22 de societăți comerciale și 151 de obiective și locuri de interes. Ca urmare a abaterilor constatate în urma acestor controale, au fost date, în total, 63 de amenzi în valoare de aproximativ 17.500 de lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție. Polițiștii și celelalte instituții cu atribuții în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul Sars-CoV-2.
Controalele vor continua în perioada următoare în tot județul Iași
Polițiștii au făcut și vor mai face controale în toate zonele din județ. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări care trebuie respectate în perioada aceasta.
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.13/31.08.2020, portul măștii de protecție este obligatoriu pe raza întregului județ, inclusiv în spațiile deschise, sancțiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 și 2.500 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași.
În continuare trebuie respectate măsurile de distanțare fizică
În urma pandemiei de coronavirus, cetățenii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care și distanțarea fizică. În Iași terasele sunt deschise, iar în unele cazuri aceste măsuri nu sunt respectate. De aceea, oamenii legii continuă să desfășoare acțiuni de control și în următoarea perioadă. Cei care sunt prinși încălcând legea pot primi sancțiuni contravenționale, iar în unele cazuri se poate ajunge până la deschiderea unui dosar penal. Până în acest moment, cele mai bune metode de a evita infectarea sunt distanțarea fizică și igiena.