Controale în comunele din Iași pentru prevenirea pestei micilor rumegătoare. Un șofer a fost amendat

de: Bujor Elena Nicoleta
15:02, 30 sept. 2024

În perioada 27.09.2024 – 29.09.2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor Iași, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 3 Popricani și nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au realizat activități specifice de control în trafic, în comunele Lespezi și Țigănași, din județul Iaşi, în contextul evoluției în România a pestei micilor rumegătoare.

Cu acest prilej, au fost legitimate peste 65 de persoane și s-au controlat autovehiculele care transportau animale.

Spre exemplu, un bărbat, din localitatea Rediu, județul Botoșani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform HG nr. 984/2005, întrucât a fost depistat în timp ce ar fi transportat un animal din specia ecvină, neidentificat și neînregistrat, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.