Controale ample, în traficul din Iași! Polițiștii au reținut mai multe permise de conducere și au împărțit zeci de amenzi
Noi acțiuni de control, în județul Iași! Polițiștii le-au împărțit zeci de amenzi șoferilor prinși pe picior greșit și au deschis dosare penale în unele cazuri. Amenzile au fost usturătoare și au ajuns la o sumă totală de peste 200.000 de lei
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat zilele trecute pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității vehiculelor. Scopul acțiunilor a fost acela de a crește gradul de siguranță rutieră pe drumurile publice și de a ajuta participanții la trafic să conștientizeze importanța respectării legislației și riscurile la care se expun când nu respectă prevederile legale.
În urma neregulilor constatate, au fost date 87 de amenzi, în valoare totală de 26.825 de lei, dintre care 12 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept și 75 pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 20 de permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare. De exemplu, un bărbat de 36 de ani a fost amendat, fiindu-i reținut permisul de conducere, deoarece a condus o autoutilitară pe raza municipiului Iași și nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”, neacordând prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept.
Au urcat băuți la volan și au crezut că nu îi va prinde nimeni
Foarte mulți șoferi au fost prinși pe picior greșit. Astfel, agenții din cadrul Secției V de Poliție Rurală Răducăneni au prins un tânăr de 19 ani, care conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului, și ar fi acroșat un alt vehicul parcat. În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.
Și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași au oprit pentru control, pe șoseaua Bucium, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.
Zilele trecute, agenții din cadrul Poliției orașului Podu Iloaiei au oprit pentru control, pe DJ 282D, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.