Continuă pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Câți oameni sunt la rând în aceste momente – FOTO/VIDEO
Pelerinajul la racla Sfintei Cuvioase Parascheva continuă și în această seară. La raclă au ajuns peste 147.000 de persoane, iar la rând sunt peste 7.500 de persoane.
Oamenii au ajuns la stâlpul 37 și se stă la rând în jur de patru ore.
De asemenea, în cursul zilei de astăzi 5 pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, cu hipertensiune, însă nu a fost nevoie sa fie transportați la spital.
„Nu am ligamente, sunt rupte. Am stat 5 ore la rând, dar acum mi s-a umflat piciorul. Am problema asta de 2 ani, dar în ultimele 2 luni s-a agravat. Nu renunț, vreau sa ajung să mă rog la Sfântă, nu ne fentăm la biserică”, a declarat o tânără venită de la Târgoviște să se roage la Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Pelerinilor care stau la rând li se oferă ceai și cafea.