Continuă circul la Iași! Vandam Constantin a fost filmat în timp ce s-a urcat pe un Range Rover pe ascuns. Mașina aparține lui Viorel Oarză – FOTO/VIDEO
Vandam Constantin a fost arestat recent pentru tentativă la omor, însă circul continuă în mediul online. Într-un videoclip, Vandam apare urcat pe un autoturism. Mașina aparține lui Viorel Oarză
Continuă circul la Iași. Chiar dacă Vandam Constantin a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă la omor, în mediul online e departe pacea. Recent, un videoclip în care Vandam apare alături de fratele său, Jean, face înconjurul internetului. Din câte se observă, Jean îl filmează pe Vandam în timp ce stă în picioare pe un autoturism, marca Range Rover, ce aparține lui Viorel Oarză.
Cei doi frați ar fi făcut asta ca să arate că nu se tem de nimic, însă au fost ironizați de internauți. Cei din urmă au spus că autoturismul lui Viorel Oarză s-ar fi aflat la un service auto, iar, din această cauză, cei doi frați și-ar fi permis să facă asta. În orice caz, războiul dintre clanuri nu pare că va lua sfârșit prea curând, deși, în noaptea de joi spre vineri, doi dintre „Brăileni” au ajuns în arest. Jean Brăileanu a fost acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar fratele său, Vandam Constantin, de tentativă la omor calificat.
Mașina aparține lui Viorel Oarză, dar cine este vizat?
Polițiștii sunt cu ochii în patru.
„La data de 02 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în vederea luării măsurilor legale.
De asemenea, au fost efectuate două percheziții domiciliare la persoanele bănuite de comiterea faptei. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 02 aprilie a.c., între patru persoane care se deplasau cu două auto ar fi avut loc un conflict pe o stradă din municipiul Iași, în urma căruia nu au rezultat victime”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Interlopii nu ar fi cerut ajutorul poliției
Persoanele spre care a tras Vandam nu au cerut ajutorul poliției.
„Facem precizarea că incidentul nu a fost sesizat la poliție. În cadrul anchetei a fost indisponibilizat un autoturism și supus unei expertize criminalistice. Având în vedere datele rezultate în urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de polițiștii SIC Iași, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
În baza probatoriului administrat în cauze, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore, la data de 06 aprilie a.c., a doi bărbați, ambii din municipiul Iași. Cercetările continuă”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Vandam Constantin se afla la volanul unui Porsche Panamera, pe data de 2 aprilie, în jurul orei 20:30, pe strada Eternitatea, iar pe locul din dreapta era Jean Brăileanu. Acolo, i-a observat pe nepoții lui Viorel Oarză, într-un autoturism, marca Audi Q7. A pus mâna pe un pistol și a tras două focuri de armă spre aceștia, de la volan, iar apoi s-a făcut nevăzut.
Jean Constantin a ajuns la rândul lui în arestul poliției după ce pe data de 20 martie 2023 a făcut o transmisiune live, pe Facebook, în care îl amenința cu moartea pe Viorel Oarză. Pentru asta, anchetatorii l-au acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice.