Continuă calvarul pe bulevardul Socola! Lucrările s-au extins dincolo de intersecția de la Cotnari. Ieșenii care vor să meargă spre Bucium trebuie să caute rute ocolitoare – FOTO
Haosul de pe bulevardul Socola va continua pentru încă cel puțin două săptămâni, cât vor dura lucrările de asfaltare. Ieșenii sunt revoltați de proiectul primăriei și cer explicații de la edilul Mihai Chirica
Pe data de 25 februarie 2024, angajații de la Citadin au început să decoperteze segmentul de stradă dintre Cotnari și Podu Roș. După o săptămână, lucrările au fost finalizate, însă oamenii sunt nemulțumiți de calitatea asfaltului. Acum, traficul va fi blocat din nou, iar șoferii care circulă spre Bucium trebuie să găsească o alternativă.
Lucrările continuă pe bulevardul Socola
După ce, pentru o săptămână, traficul dintre restaurantul Cotnari și Podu Roș a fost închis pentru lucrări de asfaltare, primarul Mihai Chirica a decis să continue. Astfel, pentru cel puțin încă o săptămână, pe segmentul dintre intersecția de la Cotnari și rondul de la Dedeman, circulația va fi restricționată. Pentru cel puțin câteva zile, șoferii vor trebui să găsească o soluție pentru a merge spre Bucium, iar alternativele nu sunt deloc eficiente. Fie vor trebui să ocolească pe străzile din spatele Pieței Nicolina, fie pe Calea Chișinăului. În primele zile, traficul spre Bucium va fi închis, iar strada va fi blocată ulterior.
„În mare parte, lucrările vor decurge la fel ca pe celălalt segment, dinspre Podu Roș. Vor consta în ridicare capace la cotă, grătare la cotă și covor de asfalt. În prima parte vom lucra noaptea, pentru a nu încurca traficul, iar în funcție de cum vom evolua, vom începe să lucrăm și ziua. Deocamdată nu putem ști exact cât va dura, depinde și de condițiile meteo, să țină vremea, astfel preconizăm undeva la o săptămână, maxim două, până când vom termina acest segment. Nu intrăm efectiv în intersecția de la Cotnari și nici în rondul de la Dedeman, strict doar ce ține de stradă, după care continuăm cum este stabilit”, a precizat Marius Ionescu, directorul Citadin SA.
Ieșenii sunt revoltați din cauza asfaltării
După ce primarul Mihai Chirica a anunțat finalizarea lucrărilor, cetățenii au fost extrem de revoltați de calitatea carosabilului. Totuși, mulți nu înțeleg de ce acest proiect a fost făcut, ținând cont că strada nu era afectată de gropi și denivelări, așa cum sunt majoritatea arterelor din oraș. În unele locuri, unde se creau bălți, asfaltul a rămas la fel de denivelat. De asemenea, când circuli cu mașina se simte că strada nu este perfect dreaptă, deși abia a fost turnat asfaltul. Totuși, în oraș sunt multiple artere pline de gropi, drept dovadă este și bulevardul Poitiers, unde ieșenii așteaptă, de ani de zile, o reparație capitală.
„Mi se pare inutil ce au făcut ei aici, de ce era nevoie de tot scandalul astă fix acum, nu-mi explic. Sunt atâtea străzi pline de gropi, pe care le cârpesc zi de zi”, a precizat Cristian, un cetățean din Iași.
Oamenii sunt total nedumeriți de acest proiect și se întreabă de ce lucrările nu au fost făcute în perioada de vară.
„Poate au început campania electorală, nu știu, dar, dacă trebuie să mergi cu mașina spre Bucium, ai încurcat-o. Cred că era mai bine să fie făcute lucrările aici în perioada vacanței de vară, când nu e așa trafic”, a spus un bărbat din Iași.
Lucrările de pe bulevardul Socola continuă în săptămânile următoare, spre nemulțumirea ieșenilor care circulă zilnic pe strada respectivă.