Continuă bătaia de joc. Iașul a fost blocat din nou. Șoferii au stat cu orele în trafic din cauza „fanteziilor rutiere” ale primarului Mihai Chirica. „De o lună de zile, ne freacă așa cu drumul ăsta, de parcă ar fi nu știu ce lucrare” – FOTO/VIDEO

de: Redacția BZI
02:00, 11 apr. 2024

Furia șoferilor care au stat cu orele în trafic s-a revărsat asupra primarului care în atâția ani de mandat nu a creat nicio rută alternativă. O stradă intens circulată a fost blocată complet, iar ieșenii au căutat, în disperare, rute ocolitoare

De la finalul lunii februarie 2024, pe bulevardul Socola, echipele de muncitori au început să decoperteze strada pentru a face reparații capitale. Nimeni nu a înțeles rolul acestor lucrări, având în vedere că drumul era în condiții bune. După ce lucrările au avansat spre cartierul Bularga, traficul a fost paralizat complet, punctul culminant fiind ieri, 10 aprilie. Sute de șoferi au parcurs o porțiune de 2 kilometri în aproximativ o oră.

Șoferii din Iași au stat cu orele în trafic

Un vuiet de claxoane a cuprins cartierul Bularga din cauza aglomerației din trafic. Sute de mașini au rămas blocate în coloană, deoarece bulevardul Socola era închis pentru asfaltare pe direcția de mers spre Podu Roș. În jurul orei 12:00, 10 aprilie 2024, coloana se întindea pe mai bine de un kilometru de la intersecția din Bularga, până spre Family Market Bucium. Un polițist local încerca să dirijeze traficul, dar s-a văzut neputincios în fața valului de mașini. Strada Bucium, înspre Baza 3, a fost, de asemenea, aglomerată de autoturisme care trebuiau să ocolească pentru a ajunge în zona centrală a orașului. Pe trotuar, pietonii priveau cum șoferii înaintează 2-3 metri. Până și „Drumul hoților” a fost aglomerat, deoarece unii au încercat să ocolească tot orașul.

„Deja m-am săturat, f…i p… mă-sii, de o lună de zile, ne freacă așa cu drumul astă, de parcă ar fi nu știu ce lucrare. Bine că în alte țări inaugurează un pod într-o săptămână și noi ne batem capul cu o stradă care nici măcar nu trebuia reparată”, a spus Cristi, în timp ce aștepta în mașină.

Supărați că au trebuit să aștepte câte jumătate de oră în trafic, ieșenii și-au revărsat frustrarea asupra primarului Mihai Chirica și proiectului său de reabilitare a bulevardului Socola.

„Stau deja de 30 de minute în coloană, pentru ce? Oare autoritățile astea locale nu s-au gândit că vor da totul peste cap când s-au apucat de proiectul acesta? Nu prea cred, probabil, ei nu trec cu mașina pe aici. Bătaie de joc ce se întâmplă aici, dar tot ce putem face acum este să îndurăm și să așteptăm”, a transmis un șofer supărat.

Ieșenii nu sunt convinși de lucrare

Ieșenii nu au fost convinși de proiectul primarului și cred că a fost demarat doar pentru alegerile de pe 9 iunie. Totuși, din cauză că lucrările au durat atât de mult, oamenii au fost revoltați pentru haosul creat în trafic.

„Nu înțeleg de ce unii claxonează atât, de parcă e vina noastră că este aglomerat. În ceea ce privește lucrarea, nici nu știu ce să mai zic, când am auzit inițial, am zis că e bine, că vom circula pe o stradă nouă, însă acum că am văzut cât a lucrat, parcă regret. Bineînțeles că vin alegerile și primarul vrea să își asigure voturile prin astfel de proiecte grandioase, însă cred că a făcut fix opusul cu asfaltarea asta”, a precizat un ieșean care a rămas blocat în trafic.

Șoferii din Iași au pierdut ore întregi în trafic după ce au rămas blocați în mașini.