Consumul de droguri în rândul elevilor este un fenomen alarmant ce ia amploare: „Există etnobotanice care sunt extrem de nocive și pot provoca delir” – FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 13 sept. 2023

A început noul an școlar pentru aproximativ 140.000 de elevi ieșeni. Una dintre problemele ce iau amploare de pe o zi pe alta este consumul de droguri în rândul acestora

Elevii care consumă droguri sunt din ce în ce mai mulți, unii dintre ei practicând acest lucru chiar în școlile în care învață, sub ochii profesorilor. Necesară este testarea acestora, însă la nivelul municipiului Iași nu există aparate speciale în școli, pentru a se pune în practică.

Consumul de droguri în rândul elevilor este o problemă care ia amploare de pe o zi pe alta: „Testarea este necesară”

Pentru a preveni consumul de droguri în rândul copiilor este important ca părinții, profesorii și comunitatea să fie implicați în educarea tinerilor

O problemă care îngrijorează părinții și profesorii este consumul de droguri în rândul elevilor. Aceștia sunt din ce în ce mai mulți, iar motivele pentru care încep a practica un astfel de viciu sunt vaste, însă unul care stă la bază este presiunea socială. Tinerii sunt tentați să recurgă la astfel de practici pentru a se integra în grupurile de prieteni care fac acest lucru.

Pentru a preveni consumul de droguri în rândul copiilor este important ca părinții și profesorii să fie implicați în educarea tinerilor, cu privire la efectele negative ale drogurilor. Aceștia trebuie să fie informați despre riscuri, consecințe și să fie încurajați să ia decizii sănătoase.

Medic legist la Institutul de Medicină Legală Iași, prof. dr. Călin Scripcaru declară faptul că amploarea consumului de droguri în rândul tinerilor este o problemă care a ieșit la suprafață din cauza accidentelor rutiere și a deceselor provocate în ultimul timp. Acesta consideră că testarea în școli este necesară.

„Amploarea pe care a luat-o consumul de droguri necesită testarea elevilor. Poate nu a tuturor copiilor, dar o testare lunară care să aibă un caracter orientativ, o testare a copiilor de anumite vârste, expuse mai mult riscului consumului de droguri, spun că ar fi utilă. Nu cred că poate fi impusă ca o obligație, atâta timp cât părinții se opun acestei testări, nu există fundamentul legal de a o face obligatorie, cum este și cazul vaccinărilor, de altfel, dar este utilă pentru că este un fenomen care a luat amploare.

Acest fenomen este de mult timp, însă prin mediatizare și prin consecințe, accidente rutiere, decese, problema a ieșit în evidență. Consumul a fost și este în continuare la cote importante. Există etnobotanice care sunt extrem de nocive și pot provoca delir, agresivitate și mai sunt drogurile care pot provoca o stare de somnolență. Cocaina este cea mai la îndemână, este cea mai utilizată și este un drog care provoacă persoanei care o consumă o stare de agresivitate, de agitație. Motivele pentru care tinerii recurg la astfel de gesturi sunt multe, dar teribilismul este cel care îi împinge la astfel de gesturi, dar și dorința de fi în rând cu ceilalți, spiritul de grup”, declară prof. dr. Călin Scripcaru.

Programe de prevenire a consumului de droguri pentru elevii ieșeni

(CPECA) Iași derulează programe de prevenire a consumului de droguri

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, profesor Antonina Bliorț, declară faptul că la nivelul școlilor din județ vor fi implementate diferite de proiecte de prevenire.

„Școala înseamnă prima dată educație. Când vine vorba despre consumul de droguri în rândul tinerilor, pentru prima dată ne gândim la prevenție. Nu se poate vorbi despre testare decât în cazuri punctuale și nu avem noi competența și expertiza necesară, deci este clar că este nevoie de o colaborare interinstituțională. Vom vedea exact care vor fi procedurile, măsurile, asumate la nivel interministerial, pentru că nu este o problemă care să țină doar de Ministerul Educației.

Este o problemă mult mai complexă, iar ceea ce se poate face în școală este informarea, activitatea de prevenție, colaborarea cu instituțiile statului care să ofere astfel de informații și doar într-un caz punctual se poate face un dialog cu familia”, declară purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, prof. Antonina Bliorț.

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Iași derulează programe de prevenire a consumului de droguri și continuă implementarea proiectelor naționale și locale atât în școală, cât și în familie și comunitate.

Într-un caz concret la nivelul județului Iași, reprezentanții școlilor trebuie să ia legătura cu părinții elevilor ce se află sub influența drogurilor, iar ulterior să anunțe instituțiile abilitate. Inspectoratul Școlar județean colaborează cu Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

„A fost semnat Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară de către mai multe ministere. Acesta prevede că va fi eliberat un cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în școli pe baza unor proceduri care să se aplice cu acordul părinților, să asigure confidențialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea.

Cadrul normativ va fi elaborat prin colaborarea cu Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Școlile desfășoară activități de informare și prevenire a consumului de substanțe interzise. Școlile, prin regulamentele lor, au proceduri interne de gestionare a acestor situații punctuale care privesc siguranța școlară și care implică informarea părinților și apoi colaborarea cu instituțiile abilitate”, adaugă purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, prof. Antonina Bliorț, în legătură cu consumul de droguri în rândul elevilor.