Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată. Integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic

de: Pruna Gabriela
19:00, 13 nov. 2024

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează Moldopres, potrivit Agerpres.

Astfel, preambulul legii supreme a fost completat cu două alineate noi cu următorul cuprins: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova şi ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum,

De asemenea, a fost introdus titlul V prim – INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – şi are următorul cuprins: Aderarea la tratatele constitutive şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene:

(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabileşte de Parlament prin lege organică.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Prezenţa la urne fiind de 50,72%

Magistraţii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova au confirmat pe 31 octombrie rezultatul referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană.

Comisia Electorală Centrală declarase în 25 octombrie că referendumul din 20 octombrie a fost valabil, prezenţa la urne fiind de 50,72%.

Cetăţenii moldoveni au răspuns la întrebarea „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderăării Republicii Moldova la Uniunea Europeanăă?”. Pentru „da” au fost 749.719 din cele 1.488.878 de voturi valabile, iar pentru „nu” 739.155 de voturi.

Referendumul a fost organizat la iniţiativa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei a fost semnatăă de 46 de deputaţi şi a fost avizată de Curtea Constituţională