Constantin Chiriac va fi numit Cetățean de Onoare al Municipiului Iași
Joi, 22 septembrie, de la ora 17.00, în Sala „Vasile Pogor” a sediului Primăriei Municipiului Iași va avea loc o ceremonie de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași lui Constantin Chiriac, preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, profesor universitar doctor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Acordarea acestui titlu a fost votată în unanimitate în ședința extraordinară din 14 septembrie a Consiliului Local. Constantin Chiriac se va afla în Iași pe 22 septembrie, la invitaţia Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, care l-a distins cu titlul de Doctor Honoris Causa în anul 2020.
Cetățean de Onoare al Municipiului Iași
Editura Junimea se va alătura Primăriei Municipiului Iași și Consiliului Local, iar în cadrul evenimentului din 22 septembrie va prezenta trei volume bilingve (română-engleză), coordonate de Constantin Chiriac și apărute la Junimea în anul 2020, dedicate valorosului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu:
- Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Dialoguri culturale / Sibiu International Theatre Festival. Cultural Conferences;
- Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Aleea Celebrităţilor / Sibiu International Theatre Festival. Walk of Fame;
- Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Mărturii / Sibiu International Theatre Festival. Testimonials.
De altfel, în anul 2020 Juriul Premiilor Naționale Negruzzi 200 (proiect fondat și coordonat de Editura Junimea și revista Scriptor) i-a acordat lui Constantin Chiriac un Premiu de omagiere a excelenței, la ediția a V-a a manifestării.
Născut în comuna Prisecani, judeţul Iaşi, Constantin Chiriac a absolvit un liceu de prestigiu ieşean ca şef de promoţie şi, de-a lungul timpului, s-a implicat în nenumărate rânduri în promovarea valorilor culturale ale oraşului nostru.
Pragmatismul vizionar al prof. univ. dr. Constantin Chiriac, anvergura intelectuală şi virtuozitatea actorului îl definesc ca lider de necontestat al teatrului românesc contemporan integrat cu drepturi depline în dialogul culturilor.