Consiliul Naţional al Elevilor, despre propunerile Monicăi Anisie: „Sunt inutile”

de: Bianca Rebegea
21:15, 27 oct. 2020

Consiliul Naţional al Elevilor spune că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a impus două declaraţii pe proprie răspundere, pentru elevi şi părinţi, respectiv pentru cadre didactice. Într-un comunicat se arată că cele două declarații sunt redundante, deoarece prezintă aspecte care sunt extrase din lege și care sunt deja obligatorii pentru „actorii sistemului de învăţământ”.

“Astăzi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat două declaraţii pe proprie răspundere, pentru elevi şi părinţi, respectiv pentru cadrele didactice. Declaraţia pentru elevi şi părinţi invocă două articole din Legea Educaţiei şi Ordinul 5.545/2020 al ministrului Educaţiei, precum şi Codul penal. Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă indignarea faţă de priorităţile Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în timp ce din ce în ce mai multe unităţi de învăţământ trec în scenariul roşu, fără a avea, însă, infrastructura necesară predării online. Considerăm că aceste declaraţii sunt redundante, întrucât aspectele menţionate în cuprinsul lor sunt extrase din lege, care e, inerent, obligatorie pentru toţi actorii sistemului de învăţământ”, se arată într-un comunicat al CNE.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării devine campion naţional la plimbat hârtii”

Reprezentanţii elevilor cer Ministerului Educaţiei şi Cercetării eliminarea declaraţiilor şi monitorizarea îndeaproape, prin inspectoratele şcolare judeţene, a activităţii didactice online a profesorilor.

“În timp ce situaţia epidemiologică se agravează de la o zi la alta, fapt care va conduce în mod cert spre tranziţia către educaţia online a multor unităţi de învăţământ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării devine campion naţional la plimbat hârtii. Aceste declaraţii sunt complet inutile, întrucât aspectele legale menţionate în cadrul acestora sunt deja obligatorii pentru elevi, profesori şi părinţi. (…) Sunt curios câţi elevi care nu au acces la internet vor completa această declaraţie”, a spus Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Monica Anisie, despre examenul de Evaluare Națională 2021

Ministrul Educației, Monica Anisie, a vorbit despre examenul de Evaluare Națională 2021. Monica Anisie a anunțat că structura subiectului pentru Evaluarea Naţională susţinută de elevii de a VIII-a la Limba şi literatura română va fi mai simplă.

„Am primit feedback referitor la modelul de Limbă şi literatură română, model ce a fost pus în consultare publică, şi acel feedback a fost unul pozitiv, dar în acelaşi timp am avut şi câteva recomandări din partea profesorilor, părinţilor, chiar şi din partea elevilor. Una dintre aceste recomandări a fost aceea că ar trebui să simplificăm într-un fel acel model de subiect.

Exact la acest lucru se lucrează acum, şi anume la faptul că structura subiectului pentru Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a la Limba şi literatura română va fi una simplificată şi va fi pus – probabil luni – modelul respectiv pe site-ul Ministerului Educaţiei, după ce ne vom consulta cu partenerii noştri şi cu cadrele didactice. Cred că este cel mai important lucru”, a declarat Monica Anisie.

Monica Anisie, în cadrul lansării proiectului  pentru elaborarea Strategiei de Digitalizare a şcolii româneşti: „Se lucrează pentru adaptarea programei la învățământul online”

Minsitrul Educației a luat parte luni, 26 octombrie, la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei, organizat la Biblioteca Centrală Universitară.

Ministrul Educației a anunțat parteneriate cu specialişti în IT menite să ajute profesorii să folosească tabletele, internetul, dar și aplicaţii pentru predarea online.

„Pe toată perioada vacanței de vară, am desfășurat programe de formare pentru profesori pentru a preda online. În prezent, se lucrează pentru adaptarea programei la învățământul online. Nu s-a luat încă o decizie, dar vom ieși să spunem cum anume se va desfășura predarea și evaluarea în online”, a precizat Monica Anisie.