Consiliul Județean a înființat un nou departament în cadrul instituției! Ieșenii vor primi consiliere și sprijin gratuit
Consiliul Județean Iași a înființat un nou departament în cadrul instituției. Este vorba despre Compartimentul Ghișeu Unic de Eficiență Energetică din cadrul Serviciului Programe, Dezvoltare Durabilă şi Strategii
Aleșii județului au aprobat un proiect de hotărâre privind înființarea noului departament în cadrul căruia ieșenii vor putea cere informații și primi sprijin pentru realizarea unor proiecte de eficiență energetică şi construcția de noi capacități de producere de energie din surse regenerabile și de stocare.
Consiliul Județean Iași a înființat un nou departament în cadrul instituției
Plenul Consiliului Județean a aprobat înființarea Compartimentului Ghișeu Unic de Eficiența Energetică din cadrul Serviciului Programe, Dezvoltare Durabilă și Strategii.
Noua structură, prevăzută prin Ordonanță de Urgență a Guvernului, va oferi informare, consiliere tehnică și sprijin pentru proprietarii de locuințe individuale sau colective, pentru asociațiile de proprietari și pentru asocierile sau comunitățile interesate de realizarea unor proiecte de eficiență energetică şi construcția de noi capacități de producere de energie din surse regenerabile şi stocare, de transformare în utilizatori activi de rețea sau de formare a unor comunități de energie ale cetățenilor.
Ghișeul unic de eficiență energetică va consilia cetățenii să dezvolte proiecte de renovare energetică, să acceseze programe de finanțare publice sau mecanisme de creditare și îi va îndruma pe aceștia către profesioniști competenți pe tot parcursul proiectului de renovare.
În atribuțiile noului compartiment intră, de asemenea, oferirea de informații privind legislația referitoare la performanța energetică a clădirilor, organizarea de campanii de informare și transmiterea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a unor centralizări semestriale privind investițiile în renovare energetică realizate din fonduri publice sau private.
Care sunt atribuțiile pe care le va îndeplini personalul ghișeului unic de eficiență energetică
Potrivit informațiilor publicate de către reprezentanții Consiliului Județean, personalul ghișeului unic de eficiență energetică va îndeplini mai multe atribuții. Aceștia vor consilia cetățenii să dezvolte un proiect de renovare energetică, să acceseze programe de finanțare publică sau mecanisme de creditare și să îi îndrume către profesioniști competenți pe tot parcursul proiectului de renovare.
„Ghișeele unice de eficiență energetică, înființate prin hotărâre a Consiliului județean îndeplinesc următoarele atribuții generale: oferă prin intermediul site-urilor web ale autorităților publice, centralizate secțiune dedicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și la cerere, la sediul acestora sau telefonic, un serviciu public de informare, consiliere tehnică și sprijin, pentru proprietarii de locuințe individuale sau colective, pentru asociațiile de proprietari și pentru asocierile/comunitățile interesate pentru realizarea unor proiecte de eficiență energetică și construcția de noi capacități de producere de energie din surse regenerabile și, sau stocare, de transformare în utilizatori activi de rețea sau de formare a unor comunități de energie ale cetățenilor. Consiliază cetățenii să dezvolte un proiect de renovare energetică, să acceseze programe de finanțare publice sau mecanisme de creditare şi îi îndrumă pe aceștia către profesioniști competenți pe tot parcursul proiectului de renovare. Oferă informații privind legislația referitoare la performanța energetică a clădirilor, organizează și întrețin o secțiune specifică privind eficiența energetică în clădiri, ușor accesibilă pe site-ul autorității administrației publice locale, care cuprinde linkul către punctul unic de informare online. Inițiază protocoale de colaborare cu autoritățile și instituțiile publice emitente de avize și acorduri, autoritățile și instituțiile publice şi celelalte entități responsabile cu procesul de autorizare/avizare pentru obținerea calității de consumator și de comunitate, inclusiv pentru activitățile de eficientizare energetică a clădirilor, pentru ca acestea să acorde prioritate procesului de autorizare/avizare a proiectelor inițiate cu sprijinul ghișeelor unice de eficiență energetică, desfășoară campanii de informare privind eficiența energetică în clădiri și utilizarea surselor regenerabile de energie în clădiri şi gospodării”, se arată în documentele publicate.
Consiliul Județean Iași a înființat un nou departament în cadrul instituției. Este vorba despre crearea Compartimentului Ghișeu Unic de Eficiență Energetică din cadrul Serviciului Programe, Dezvoltare Durabilă şi Strategii.