Consilierul Local, Iulian Husanu, de la USR, propune un traseu CTP pe ruta Bucium- Palas – Copou! Ce răspuns a primit de la Primăria Iași

de: cristian.george
14:24, 26 mai 2022

Într-o postare publicată pe un grup local, consilierul USR, Iulian Hușanu a trimis o adresă către Primăria Iași pentru înființarea unui traseu CTP pe ruta Bucium-Palas-Copou. Autoritățile ieșenie i-au transmis consilierului local că în prezent sunt trasee care deservesc zona. Totuși, pentru a ajunge din Bucium în Copou, ieșenii trebuind să schimbe mai multe mijloace de transport în comun

Având în vedere adresa înregistrată cu nr. 52252/03.05.2022, vă facem cunoscut următoarele:

– Itinerariul propus de dumneavoastră poate fi realizat cu traseele actuale, cu o singură transbordare, având în vedere că valabilitatea unui bilet este de 120 de minute.

– De exemplu, legătura Bucium-Copiu se realizează cu traseul 46 până la Piața Eminescu și de acolo cu traseele 28, 36 spre Copou.

– Legătura Bucium – Podu Roș se realizează cu traseele 30, 46, până la Dedeman și de acolo cu traseul 19 spre Podu Roș. a fost răspunsul celor de la CTP.

În replică, consilierul Iulian Hușanu a menționat că va începe o campanie de strângere de semnături.