Conferința regională „Impactul criminalității organizate asupra societății. Riscuri, vulnerabilități și modalități de prevenire”, la UAIC Iași – FOTO

de: BZI.ro
10:06, 16 nov. 2023

Joi, 16 noiembrie a.c., în intervalul orar 09.30 – 14.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va fi organizată Conferința „Impactul criminalității organizate asupra societății. Riscuri, vulnerabilități și modalități de prevenire”, eveniment menit să consolideze cooperarea la nivel local și regional dintre reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu, dar și să informeze și să conștientizeze cetățenii cu privire la fenomenul criminalității organizate.

Conferința este organizată în contextul în care, în perioada 15-16 noiembrie a.c., în municipiul Iași, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, cu sprijinul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane din cadrul UAIC, organizează un eveniment regional, de amploare, în cadrul Campaniei de conștientizare cu privire la fenomenul criminalității organizate, a impactului acestui fenomen asupra societății și la drepturile victimelor fenomenului.

Conferința regională la UAIC Iași

La evenimentul din data de 16 noiembrie a.c. vor participa reprezentanți ai structurilor de analiză și prevenire a criminalității, siguranță școlară, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane din nouă județe din regiunea est și sud-est a țării, precum și din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

De asemenea, la conferință sunt invitați parteneri din domeniu, în cadrul unor proiecte preventive importante, implementate, în prezent, de Poliția Română, respectiv Siguranța on-line – reprezentanți ai Facultăților de Drept, Informatică și Filosofie, etc. și Eroii Internetului, Asociația ADFABER, reprezentanți ai societății civile, ai autorităților publice locale, precum și cadre didactice.

„La titlu, pe lângă prevenire eu aş fi adăugat și combatere. Mulțumesc pentru invitația de participare la această conferință. Dată fiind complexitatea temei apreciez faptul că dezbaterea și tematica este abordată într-o manieră interdisciplinară. Criminalitatea este un fenomen grav. Când un şef îți spune faptul că acest fenomen tinde să afecteze decizia guvernamentală, acea afirmație devine și mai credibilă și aproape câte pune pe gânduri. Eu personal am analizat acest fenomen din perceptive diferite, de la catedră, din postura de judecător constituțional, de ministru al Justiției.
Consider că prevenirea criminalității organizate depinde munca dvs. indiscutabil, dar şi de calitatea legii. Se vorbește astăzi despre criminalitatea pe internet, eu personal am fost procuror la debutul carierei și dezbaterile din cadrul conferinței de astăzi vor aduce clarificări în eficientizarea a criminalității organizate în domeniile pe care le veți aborda. Noi suntem tentați să criticăm legea, dar legea cum este ea bună rea, trebuie să o cunoaștem și să o respectăm”, a transmis prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector UAIC Iași.

„Dacă discutăm despre riscuri și vulnerabilități, astea ar trebui să fie cunoscute de toți cetățenii. Sunt sigur că vom ieși din cadrul acestei conferințe cu multe cunoștințe în plus”, a transmis inspector şef al IPJ Iaşi, Costel Gîtlan.

Sorin Stănică, directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității

„Evenimentul la care participăm astăzi, așa cum știți, vizează prevenirea criminalității organizate. Tocmai partea de combatere care din perspectiva investigatiei este în atributul exclusiv al Poliției Române, specialiștii dintr-o diversitate de domenii.

Fiecare dintre noi, cetățean, trecând peste instituția pe care o reprezentăm putem să trecem peste acest fenomen. Cele mai importante sau cele mai grave care ne pot afecta, respectiv criminalitatea informatică, un fenomen nou apărut în societate, dar și traficul de persoane, respectiv traficul și consumul de droguri, care sunt fenomene foarte grave. Cum putem contribui? Trebuie să plecam de la informare, să știm de înseamnă, care sunt riscurile și să cunoaștem modalitățile cele mai bine de a feri de aceste riscuri. Aceste fenomene pot afecta individul indiferent de vârstă”, a declarat Sorin Stănică, directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității.