Conferința anuală cu directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din județul Iași

de: Bujor Elena Nicoleta
10:09, 17 oct. 2024

This browser does not support the video element.

În aceste momente, în Sala de Conferințe „Mihai Eminescu” a Hotelului Traian din Iași, se desfășoară Conferința anuală cu directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din județul Iași.

Evenimentul, organizat astăzi, 17 octombrie 2024, aduce în prim-plan rezultatele obținute în anul școlar 2023-2024, alături de principalele direcții și perspective pentru anul școlar curent.

Participanții discută despre performanțele elevilor și profesorilor ieșeni, precum și despre modalitățile de îmbunătățire a procesului educațional.

„Conferința anuală a directorilor are două scopuri principale, în primul rând este acela de a face o retrospectivă a anului școlar trecut pe care l-am încheiat la final de septembrie, am tras linia şi deja avem cifrele care evidențiază nivelul de pregătire al elevilor şi al profesorilor şi performanțele care au fost acumulate până acum, pe de altă parte însă, suntem pregătiți să facem proiecții pentru anul şcolar care tocmai a început, deja am depăşit câteva etape, am făcut testare inițială standardizată pe o platformă de evaluare specializată. Ceea ce este excepțional în acest an, în întâlnirea cu directorii, este faptul că ne-am dorit să facem din această conferință județeană, o şcoală de leadership şi motivul pentru care am adus alături de noi lideri care vin din zona de business recunoscuți, emblematici la nivel național, lideri care au dezvoltat activități pe zona de confluență cu sistemul de educație. Cu alte cuvinte, cuvântul de ordine de astăzi este leadership, conducerea şcolilor şi proiecte care pot să crească în mod semnificativ nivelul de învățare al elevilor şi să-i ajute să-şi atingă potențialul maxim”, a declarat Luciana Antoci, Inspector Școlar General al ISJ Iași.

„Astăzi este un eveniment dedicat directorilor de şcoală din județul Iaşi, eveniment în parteneriat cu Romanian Business Leaders, unde se prezintă proiectele educaționale prin această organizație”, spune Damian Claudiu, manager Internaţional Summer Schools Educations/Iss Edu.

„Există o tradiție ca la început de an şcolar, să fie întâlnirea anuală a directorilor din unitățile de învățământ, un context în care privim retrospectiv despre ce a fost anul anterior, o analiză legată şi de rezultatele la examenele naționale, performanțe, proiecte educaționale, proiecte europene, schimbări legislative, provocări manageriale şi de asemenea, inspectoratul propune şi proiecțiile pentru viitor”, a spus Camelia Gavrilă, director Colegiul Național „Costache Negruzzi”.