Condamnați la sărăcie! Județul Iași a fost exclus din PNRR! Decizia care a îngropat proiectele pentru milioane de locuitori din regiunea Moldovei. Parlamentarii aflați la putere și-au bătut joc de voturile primite
Județul Iași va beneficia de praful de pe tobă în urma alocărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din cele 29 de miliarde de euro, în toată Regiunea de Nord-Est vor ajunge circa 2,3 miliarde de euro. Numai în județul Cluj vor fi alocate 3 miliarde de euro pentru proiectele girate de autoritățile locale. Parlamentarii ieșeni ai arcului de guvernânt au ajuns să tacă mâlc. Șefii consiliilor județene din Moldova mai au un dram de speranță că nu vor fi uitați
Dezastru pentru toate județele din Regiunea de Nord-Est. Guvernul PNL – USR/PLUS – UDMR a reușit performanța de a îngropa dorințele de investiții ale județelor din Estul țării prin fondurile propuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Planurile guvernanților par a fi tot mai clare, iar fondurile alocate prin PNRR să fie împărțite fix după criterii politice și nu după nevoi. De exemplu, județul Cluj ar urma să beneficieze de fonduri în valoare de 3 miliarde de euro pentru derularea investițiilor în inima Ardealului. În tot acest timp, județele din Moldova vor beneficia, în total, de fonduri de numai 2,3 miliarde de euro. Suma este insuficientă în raport cu nevoile de dezvoltare ale județelor din Estul țării.
Doar municipiul Iași a propus investiții de 2,1 miliarde de euro, însă și de această dată se va alege cu praful de pe tobă. Educația, sănătatea, transportul, toate acestea sunt incluse în PNRR, însă marile investiții vor ajunge în alte zone din țară! La capitolul infrastructură de transport, în zona Moldovei vor beneficia de o mică finanțare prin PNRR sectoarele din A7 Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani. Mult prea puțin pentru nevoile moldovenilor. Sectorul A8 din Iași va mai avea însă de așteptat. Nici nu e de mirare că județul Iași este „sărit” la finanțarea proiectelor, din moment ce parlamentarii ieșeni aflați la putere sunt unii dintre cei mai slabi din istoria recentă a democrației. De exemplu, parlamentari ca Marius Bodea, Cosette Chichirău, Iulia Scântei sau Cristian Berea nu contează la București, iar singurul lor scop este să își facă selfie-uri prin Casa Poporului.
PNRR: Cluj-Napoca versus Iași
Autostrada A8 Iași – Târgu Neamț nu va beneficia de finanțare, în vreme ce situația autorutei A7 este la fel de neclară. Mai mult, investițiile cerute de autoritățile județene din Moldova au trecut la capitolul diverse, Guvernul preferând să aloce fonduri pentru chestiuni minore și nu pentru marile obiective de investiții. Metroul din Cluj se numără printre proiectele care vor beneficia de finanțare de 1 miliard de euro prin PNRR.
„Clujul are în pregătire proiecte de 3 miliarde de euro: centură metropolitană, tren metropolitan, metrou, 100 ha de noi spații verzi, transport nepoluant, digitalizare administrație publică, reabilitare termică clădiri, școli, creșe, grădinițe, culoare de mobilitate verde, alternative la mașină și locuințe sociale”, susținea Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca în urmă cu câteva săptămâni.
Municipiul Iași propunea proiecte de 2,1 miliarde de euro pentru transporturi, sănătate, digitalizare etc. Cu toate acestea, proiectele care vor ajunge la Iași vor fi infime.
Dumitru Buzatu, președinte CJ Vaslui: „Noi trebuie să ne susținem autostrada noastră, A8”
Redactorii cotidianului „BZI” au încercat să ia legătura cu șefii consiliilor județene din Moldova pentru ca aceștia să comenteze toate detaliile legate de finanțările prin PNRR. Unul dintre aceștia este Dumitru Buzatu, președintele PSD al Consiliului Județean Vaslui. Acesta a arătat că PNRR are multe lacune și că acesta va trebui avizat într-o formă clară odată cu discuțiile între grupurile politice parlamentare.
„Pentru PNRR trebuie un consens între partidele cu reprezentare în Parlamentul României. Planul a fost retrimis de Bruxelles pentru a fi revizuit și este o chestiune proviziorie în prezent. Noi trebuie să remontăm efectele negative pe care le avem și vom vedea cum vor decurge lucrurile. Sigur că vor mai fi critici și nu trebuie să ne așteptăm la minuni. Acest PNRR, în actuala formă, este și inegal printre regiunile țării și trebuie revizuit pentru că a fost făcut în conformitate cu nevoile cauzate de pandemie și nu cu nevoile reale.
Vom vedea dacă unele aspecte vor face obiectul consensului politic. Noi trebuie să susținem autostrada noastră de exemplu, un proiect important pentru dezvoltarea zonei. Avem linii strategice de dezvoltare, asfaltarea drumurilor județene, apă și canalizare, altele în afara POIM. Actualii guvernanți, care în anii trecuți se băteau cu pumnul în piept că susțin proiectele Moldovei, acum nu mai fac absolut nimic”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Doina Fedorovici, președintele CJ Botoșani: „Guvernanții habar nu au cum va arăta acest Plan Național de Redresare și Reziliență”
Și președintele CJ Botoșani, Doina Fedorovici, a fost foarte vehementă la adresa guvernanților români.
„După cum se vede, guvernanții habar nu au cum va arăta acest Plan Național de Redresare și Reziliență. Guvernul a trimis la Bruxelles tot felul de schițe de PNRR, care, însă, nu au primit notă de trecere la examenul Comisiei Europene, iar oficialii de la București sunt nevoiți să se ducă din ce în ce mai des să-și susțină restanțele. Este clar pentru toată lumea că Planul Național de Redresare și Reziliență este pastila de care are nevoie România pentru a se pune pe picioare. Deci autoritățile care doresc să-și finanțeze proiectele prin PNRR trebuie să fie foarte atente, să aibă în vedere gradul de îndatorare, dar mai ales să analizeze foarte clar eficiența utilizării acestui instrument.
De exemplu, una este să finanțeze prin PNRR introducerea metroului și alta e să finanțeze piste de bicicletă prin Munții Călimani. Utilitatea proiectului pentru dezvoltarea regiunii, folosirea eficientă a fondurilor publice, să spunem mai pretențios «Return on investment», ar trebui să fie un criteriu prioritar pentru proiectele ce vor fi alese să fie finanțate prin PNRR. Moldova reprezintă, în acest moment, cea mai importantă resursă de creștere a economiei României, iar guvernanții ar trebui să înțeleagă acest lucru și să o plaseze printre prioritățile lor. Pentru dezvoltare, Moldova are nevoie de infrastructură, iar primul pas îl reprezintă realizarea celei rutiere. Din acest motiv, cred că finanțarea din PNRR a autostrăzilor A7 și A8 ar fi cea mai potrivită soluție pentru situația actuală a regiunii. Noi asta vom susține mereu, pentru că și Moldova, dacă vrem să aibă viitor, trebuie racordată la polii de putere economică ai Europei.
La nivelul Consiliului Județean Botoșani, am pregătit mai multe proiecte mature pentru a aplica în cadrul PNRR, dar, repet ceea ce spuneam la început, trebuie să vedem cum arată acest PNRR, unde suntem noi, UAT Botoșani, eligibili și care este utilitatea pe care am aduce-o județului prin accesarea planului. În concluzie, sper ca și guvernanții să realizeze că Moldova are nevoie de acest PNRR, să-i acorde maximă atenție, pentru a reduce decalajele dintre regiunile țării”, a declarat Doina Fedorovici, președintele CJ Botoșani.
Reacție slabă a aleșilor ieșeni din coaliția de guvernământ
Unii parlamentari din arcul guvernamental au menționat că lista PNRR nu este finalizată și că o parte din eșec o poartă și autoritățile locale care nu reușesc să facă proiecte fiabile.
„Premierul Florin Cîțu a fost alături de ceilalți miniștri la Bruxelles. Proiectele PNRR nu sunt încă definitivate, practic sunt anumite estimări. Este adevărat că proiectul trenului metropolitan de la Cluj se va face prin PNRR. Este o opțiune viabilă, însă în același timp nu putem să-i acuzăm pe cei de la Cluj că au mai multe fonduri, în momentul în care noi avem un primar care nu este capabil să facă un contract cu o firmă serioasă pentru un studiu de fezabilitate în așa fel încât să avem și noi un proiect de asemenea anvergură. La momentul actual, tot ceea ce înseamnă PNRR și atragere de fonduri prin acest program, din păcate, cade pe incapabilitatea primarului nostru de a avea o viziune asupra Iașului”, a precizat Monica Berescu, copreședinte USR-PLUS Iași.
Ceilalți parlamentari ieșeni ai PNL și USR-PLUS din arcul guvernamental au preferat să nu răspundă apelurilor telefonice, în ciuda mesajelor repetate. Se pare că aceștia au preferat să stea la cutie și să nu riște să își arate nemulțumirea față de liderii centrali ai partidelor pe care le reprezintă și care au uitat de zona Moldovei.
Petru Movilă, președintele PMP Iași: Iașul nu există pentru USR-PLUS
Politicianul ieșean care a inițiat legea pentru Autostrada Unirii, A8, Petru Movilă, a precizat că pentru actuala coaliție de guvernământ, județul Iași nu a existat. Toate dezbaterile despre PNRR au ocolit zona din Sud-Estul României.
„Ar fi un lucru extraordinar de grav ca Iașul și Moldova, din cei aproximativ 30 de miliarde de euro prin PNRR, să nu aibă investiții măcar de 5 miliarde de euro. Oricum se vede foarte clar că pentru parlamentarii de Iași, mai ales cei de la USR-PLUS, care au ministrul Fondurilor Europene și pe cel al Transporturilor, Iașul nu exisă. Singurul lor scop a fost să se omoare cu Mihai Chirica. Indiferent câte greșeli a făcut primarul, proiectele orașului și cele ale județului sunt ale ieșenilor, și nu ale primarului sau ale șefului CJ.
De aceea, cu atât mai grav este faptul că niciunul dintre parlamentarii de Iași nu au depus niciun efort pentru a susține proiectele județului, ca PNRR să fie un buget global ce aduce bani și pentru Iași. Este rușinos acest comportament, iar răspunderea morală nu este doar a lor, ci și a celor care i-au creat și care îi prezintă ca fiind «luptătorii luminii». Sunt doar niște neputincioși, care nu își știu nici rolul lor ca parlamentari de Iași”, a menționat Petru Movilă, președintele PMP Iași.
Alexandru Muraru, deputat PNL: „Moldova va avea investiții consistente“
„Încă de la momentul conceperii lui, PNRR s-a axat pe progresul regional echitabil, dând șansa tuturor regiunilor țării și, în general, ale statelor participante la fondul de reziliență, să aibă o șansă egală la dezvoltare.
După cum știți, o altă particularitate a PNRR a fost susținerea financiară a proiectelor de investiții aflate într-un anumit stadiu de maturitate și cu șanse reale și argumentate de realizate în orizontul de timp al anului 2026. Faptul că regiunea Moldovei se află în postura pe care o menționați, se “datorează” baronilor mediocri și lipsiți de viziune care au ținut, în trecut, majoritatea județelor din Regiunea Moldovei, în sărăcie și izolare, la care se adaugă foști parlamentari PSD, trași acum pe linie moartă, și care, așa cum ați relatat și dumneavoastră, prin votul lor în Parlament au tergiversat fără justificare proiecte ample de dezvoltare, cum este Autostrada A8.
Vă pot spune, din discuțiile pe care le-am avut, spre exemplu, la nivelul Consiliului Județean Iași, că fosta conducere, în persoana lui Maricel Popa, nu a lăsat nici măcar un proiect care poate fi admisibil în PNRR.
Pe de altă parte, vă asigur că Regiunea Moldovei nu va rămâne doar o pată gri pe harta României și, independent de alocările prin PNRR, Guvernul României a făcut pași consistenți în direcția proiectelor regionale de dezvoltare, care vor continua în următorii ani atât prin alocările planului de reziliență, dar și prin sursele de finanțare guvernamentală și alte surse europene.
Mai mult, ieri la Suceava, premierul a anunțat extinderi de investiții pentru A7, transformarea drumului expres ce urma sa lege Pașcani de Siret, în sector de autostrada.
Sub nicio forma nu rămânem în urmă. Cu cât avansăm pentru aprobarea și implementarea PNRR, vă pot garanta că Moldova va avea investiții consistente. Comisia Europeană nu vede PNRR ca un program pe regiuni sau pentru autoritățile locale, ci vede pe prioritățile strategice. Aduceți va aminte ca în fiecare exercițiu financiar, în regiunea de Nord Est absorbția pe proiectele regionale era excelenta. Gândiți-vă, iarăși, ca 27% din PNRR va merge pe infrastructură. Iar A7, A8 sunt aici! A7 probabil complet și A8 parțial. Sunt convins că în 2026, când PNRR se va finaliza, Moldova va avea un loc privilegiat“, a spus Alexandru Muraru.
Reacția acidă a aleșilor PSD Iași
Deputatul PSD Vasile Toma a menționat că actualul guvern PNL – USR/PLUS a gestionat PNRR după cum a dorit și nu după interesele regiunilor țării.
„Observ cum, ca în cazul tuturor aspectelor ce țin de guvernare, prin PNRR se înțelege USR-PNL. Mai precis, interesele lor directe care nu au nicio legătură cu România și românii. La fel cum manifestarea statului și a poporului român se vor a deveni expresia voinței exclusive a USR-PNL, Planul Național de Redresare și Reziliență a devenit reflecția nu doar a incompetenței și iresponsabilității, ci și planul guvernanților de a-și atinge propriile ținte politico-economice”, a spus deputatul PSD Vasile Toma.
Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iași: Moldova nu trebuie să primească firimituri din PNRR
Marius Ostaficiuc, deputat PSD de Iași, a acuzat lipsa de implicare a Guvernului pentru proiectele Iașului.
„Dacă Guvernul va ocoli Iașul și Moldova în urma alocării fondurilor prin PNRR, atunci situația devine una extrem de gravă. De altfel, s-a văzut clar modul de lucru al Executivului pentru întocmirea Planului, ceea ce a făcut ca reprezentanții de la Bruxelles să întoarcă toată documentația pentru a fi revizuită. Guvernul nu a dorit nici măcar să discute planul în Parlament, sperând că va da lovitura la Comisia Europeană.
Cum nu au reușit decât să se facă de râs, acum premierul Florin Cîțu anunță că PNRR va fi analizat și alături de PSD. Iașul, Vasluiul, Botoșaniul nu trebuie ocolite de finanțările prin acest program. Întreaga zonă a Moldovei are nevoie de sprijin, are nevoie de fonduri pentru a recupera decalajele față de celelalte regiuni ale țării. Nu avem nimic cu locuitorii Clujului, însă nu trebuie să fim părtași la astfel de alocări discreționare, iar Moldova să primească firimiturile de la masa bogaților”, a spus Marisu Ostaficiuc, deputat PSD de Iași.
Motivele care au îngropat din nou Iașul și Moldova
De ce s-a ajuns ca cel mai mare județ din țară (1 milion locuitori) și chiar întreaga zonă a Moldovei, cu o populație de peste 4 milioane de locuitori, să fie lăsate din nou la coada investițiilor? Să fie oare faptul că atât primarul Iașului, cât și șeful CJ, oameni vocali, să fie reduși la tăcere prin acele dosare penale pe care le au în prezent? S-a ajuns la o asemenea situație tocmai pentru a se abate atenția opiniei publice asupa decalajelor pe care le-a făcut actuala clasă politică asupra regiunilor țării. Dacă județele Moldovei nu vor beneficia de proiecte consistente prin PNRR, lucrurile pot căpăta într-o anumită proporție și o latură penală.
Peste ani se pote ajunge la tragerea la răspundere a celor care au decis sabotarea Moldovei. Mai mult, populația este divizată din cauza manipulărilor, a partidelor neocumuniste, precum USR – PLUS, cei care urmăresc pas cu pas anihilarea valorilor omenești de orice tip. Aceste tipuri de politicieni cred că în Iași, în Moldova în general, sunt destui oameni proști pe care îi pot manipula. Dacă oamenii responsabili nu gândesc la viitorul copiilor lor, asta arată o atitudine limitată. Se poate ajunge într-o etapă mai rea decât cea trăită în regimul comunist.