Concursul „Miss Universe”, cu o istorie de 70 de ani, a intrat în faliment
Proprietarul thailandez al concursului Miss Universe, care a făcut parte din imperiul de afaceri al fostului preşedinte american Donald Trump, şi-a declarat falimentul la un an după ce a achiziţionat afacerea pentru 20 de milioane de dolari, relatează BBC și News.ro.
JKN Global Group a declarat că va încerca să rezolve o „problemă de lichiditate”. Directorul său executiv, Anne Jakapong Jakrajutatip, este o femeie transsexuală, iar achiziţia a intervenit în momentul în care concursul a devenit mai incluziv.
Însă firma s-a încărcat cu datorii pe care acum încearcă să le restructureze.
„Compania îşi poate continua activitatea în timp ce se află sub planul de reabilitare”, a declarat JKN. Finanţarea pentru această afacere a fost obţinută prin obligaţiuni, dar firma a ratat un termen până la care trebuia să ramburseze 12 milioane de dolari, termen care a expirat la 1 septembrie.
În ultimul an, preţul acţiunilor JKN a scăzut cu peste 80%.
Concursul Miss Universe a fost organizat timp de 7 decenii
Instanţa pentru falimente din Thailanda a stabilit data audierii pentru cererea de reabilitare a afacerii la 29 ianuarie. Aflat sub proprietatea JKN, concursul Miss Universe a permis mamelor şi femeilor căsătorite să participe la concurs începând din acest an.
Formatul revizuit va include, de asemenea, cel puţin două femei transsexuale, pentru prima dată, după ce Marina Machete a devenit prima femeie transsexuală care a câştigat Miss Portugalia, iar Rikkie Valerie Kolle a fost încoronată Miss Olanda în luna iulie.
Concursul anual Miss Universe, cu o istorie care se întinde pe parcursul a şapte decenii, este difuzat în peste 165 de ţări. Organizaţia Miss Universe a fost deţinută în coproprietate de Donald Trump din 1996 până în 2015.
Fostul preşedinte american a vândut compania după ce doi parteneri de televiziune au spus că nu vor transmite concursul, din cauza comentariilor făcute de el despre imigranţii ilegali.
Deocamdată nu este clar ce se va întâmpla cu concursul „Miss Universe” în contextul intrării în faliment a JKN, fiind posibil ca el să fie vândut pentru a plăti unele din datoriile companiei.
Ediția din acest an urmează însă să aibă loc pe 18 noiembrie în El Salvador, detaliile privind organizarea sa fiind puse la punct înainte de intrarea în faliment a companiei thailandeze.