Concursul Mikhail Tal, desfășurat pe data de 22 ianuarie 2022. Câți „pioni” din Iași au participat la eveniment – FOTO
Turneul lunar din cadrul proiectului „Educație pe tabla de șah” a revenit la formatul tipic competițiilor șahistice (open) și elevii au disputat 7 dueluri. Școala „Ioanid Romanescu” din Românești a fost gazdă pentru 127 de copii și 8 seniori care au celebrat 163 de ani de la Unirea Principatelor Române prin practicarea sportului minții. Numărul reprezintă un record al turneelor lunare, iar acest fapt este datorat aderării la proiect a școlilor din localitățile Bosia, Miroslava și Golăiești. Seniorii, părinți sau profesori pasionați de șah, au concurat într-un turneu separat dominat de fair-play, respect și pasiune.
Concursul Mikhail Tal a adus în faţa tablei de șah pioni din 14 comune (Iași, Podu Iloaiei, Românești, Sinești, Popești, Vânători, Oțeleni, Bodești, Butea, Erbiceni, Bosia, Miroslava, Golăiești, Bârnova). Proiectul „Educație pe tabla de șah”, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și susținut de Rotary Copou, a încheiat o etapă importantă, prima din anul 2022.
Evenimentul a fost marcat de un moment special, desfășurat înainte de premiere, Imnul Unirii de la 1859 cântându-se asincron de către toți participanţii la eveniment.
Organizatorii adresează mulțumimiri alese gazdelor care au făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment într-un cadru aparte, recunoscând, în acelaşi timp, meritele profesorilor coordonatori care au făcut eforturi pentru a oferi o oportunitate de dezvoltare elevilor. Parteneri constanți, fără de care proiectul „Educație pe tabla de șah” nu ar fi posibil, sunt părinții care se implică direct și susțin necondiționat elevii pasionați de șah. Astfel, tot mai mulți elevi din mediul rural au acceptat provocarea de a beneficia de „educație pe tabla de șah”.
„Desfășurat într-o atmosferă de fair-play, concursul de șah de sâmbătă a reușit să reunească un număr mare de copii dornici să se cunoască mai bine, să-și confirme calitățile sau să-și întâlnească prietenii din grupul participanților la cursurile de șah organizate online. Energia transmisă de echipa Pionii regelui pe parcursul mai multor săptămâni a putut fi cuantificată acum, confirmându-li-se faptul că fac o treabă foarte bună și reușesc să mobilizeze cu succes acești copii dornici să își petreacă timpul liber într-un mod constructiv. În contextul evenimentului pe care îl vom sărbători luni, 24 Ianuarie 2022, putem spune, păstrând proporțiile, că unirea eforturilor tuturor celor implicați în astfel de activități poate determina o schimbare în bine a comunității din care facem parte. Le mulțumim celor de la Pionii Regelui pentru munca lor, deloc ușoară, și pentru oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă acestor copii!” – Paul Pricop, director al Școlii Gimnaziale „Ioanid Romanescu” Românești.