Concluzia polițiștilor în cazul morții fetiței de doar 2 ani din Harghita

de: Cristina Dascălu
13:00, 16 ian. 2022

O fetiță, în vârstă de doi ani, a fost găsită fără viaţă cu urme suspecte pe corp într-o comună din Harghita. Descoperirea tulburătoare a fost făcută în comuna Plăieșii de Sus din judeţul Harghita de către un echipaj al ambulanței. Tot acesta a alertat imediat și autorităţile.

La faţa locului a fost găsită o copilă de doi ani decedată care prezenta multiple urme de violentă pe corp.

„Din primele cercetări a rezultat faptul că părinții minorei, îngrijorați de faptul că aceasta nu se mai trezește, au contactat Serviciul Județean de Ambulanță Harghita – Punctul de lucru Plăieșii de Jos pentru solicitarea de asistență medicală de urgență. Personalul echipajului de ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul minorei, după care a sesizat Poliția cu privire la aspectele constatate”, a transmis Poliția.

Duminică, reprezentanții IPJ Harghita au transmis că moartea fetiței de 2 ani din localitatea harghitenă nu a fost violentă, iar leziunile de pe corp nu au legătură cu decesul.

Potrivit Poliției Harghita, fetița de 2 ani care a murit sâmbătă la domiciliu s-ar fi culcat în dimineața aceleiași zile în jurul orei 10.00. Părinții, îngrijorați de faptul că fetița nu se mai trezește, au apelat Ambulanța, iar un echipaj sosit la fața locului a constatat decesul micuței.

În urma efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea fetei nu a fost violentă, iar leziunile traumatice existente pe corpul victimei nu au legăură de cauzalitate cu decesul.

Polițiștii continuă în acest caz cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul fetiței.