Comunicat – Împreună în Poiana Vlădicăi

de: BZI.ro
12:58, 25 feb. 2021

UAT Comuna Tomești în parteneriat cu Fundația Corona, Iași și Școala Gimnazială Chicerea, a demarat la data de 01.01.2021 activitățile proiectului cu titlul „ÎMPREUNĂ ÎN POIANA VLĂDICĂI”.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Prioritatea de investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității, Apel nr. POCU/303/5/2/Reducerea numărului de comunități marginalizate aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, Contract de finanțare nr. POCU/303/5/2/130196, Cod MySMIS 130196.

Proiectul are o durată de 24 luni și activitățile se implementează in perioada 01.01.2021 – 30.12.2022. Bugetul total eligibil al proiectului este de 4.643.985,80 lei, din care: valoare eligibilă nerambursabilă din FSE – 4.411.786,53 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național – 160.964,24 lei si valoare cofinanțare a partenerilor publici – 71.235,03 lei.

Proiectul urmărește reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială de la nivelul GAL POIANA VLĂDICĂI – comunele Tomești și Holboca, județul Iași, prin implementarea de măsuri integrate adresate unui număr de 250 de persoane:

  1. Servicii sociale – pentru 125 adulți și 125 de copii aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Persoanele adulte vor beneficia de: informare, consiliere și sprijin în vederea depășirii situației de criză în care se află persoana/familia; asistență și suport pentru familie – stabilire plan individualizat de intervenție integrată la nivel de individ/familie); servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.

Copiii vor beneficia de: consiliere psihosocială și suport emoțional; socializare și petrecerea timpului liber, suport pentru dezvoltarea abilităților de viața independentă. Serviciile se vor furniza prin Punctul Unic de Acces (PUA) ce va funcționa în cadrul Primăriei Comunei Tomești si în Centru de zi „Sfânta Maria„ din satul Tomești.

  1. Servicii educaționale pentru 125 copii, aflați în risc de sărăcie și excluziune sociala: dezvoltarea programului Școală după scoală și programului de activitati extrașcolare (tabere, activități în aer liber) cu scopul creșterii accesului și a participării la educație a copiilor aflați în risc de sărăcie și reducerii abandonului școlar. Programele educaționale se desfășoară la Școala Gimnazială Chicerea.
  2. Servicii de acces și/sau menținere pe piața muncii pentru 125 persoane adulte aflate in risc de sărăcie/excluziune sociala: măsuri de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă – servicii de informare, orientare și consiliere profesională; servicii de mediere pe piața internă; programe de formare profesională. Măsurile de ocupare vor determina angajarea, a minim 32 de persoane din grupul țintă care beneficiază de măsurile de ocupare. Serviciile vor fi furnizate de către Fundația Corona, Iași.

Informații suplimentare la UAT Comuna Tomești: tel. 0232.290434, e-mail: office@comuna-tomesti.ro.

Manager proiect : Liviu Ciulei – 0745238238