Comuna-minune din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Iată care este secretul longevității localnicilor
Mulți vor să afle comuna-minune din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Este vorba despre comuna Glăvile, din județul Vâlcea. 60% dintre locuitori au trecut de 70 de ani, în timp ce unii ajung chiar și la pragul de 100 de ani. Iată care este secretul longevității localnicilor.
Comuna-minune din România în care oamenii trăiesc cel mai mult
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, și anume 76 de ani. Cu toate acestea, există o comună-minune în care oamenii trăiesc mai mult decât majoritatea din alte zone ale țării.
Cei mai longevivi localnici sunt din comuna Glăvile, județul Vâlcea. Mai mult de 60% dintre săteni au trecut de vârsta de 70 de ani, iar unii ajung și la 100 de ani. Localnicii au dezvăluit cum au trecut peste probleme și cum reușesc să aibă o viață liniștită.
„Pe primul loc credința. Pe locul doi, respectul. Pe locul trei munca, cinstea și din nou munca. Fără muncă nu putem trăi nimic pe lumea asta.”, spun localnicii, atunci când vorbesc despre longevitatea de care se bucură.
Ce spune primarul despre longevitatea localnicilor
În comuna Glăvile localnicii se bucură de longevitate. Aceștia trăiesc mai mult decât majoritatea din alte zone ale țării. Primarul comunei a dezvăluit care este secretul locuitorilor.
„Secretul oamenilor este că ei au dus o muncă din greu, se hrănesc din curţi, tot ce îşi produc îşi produc cu mâna lor, mâncarea asta e sănătoasă la ţară, nu cumpără nimic din comerţ. Şi au ajuns la vârste de 90. Chiar avem o persoană care a împlinit 99 de ani acum de curând.”, a spus primarul din Glăvile, Iustin Duicu.
Un alt sat care a intrat în atenția tuturor este satul labirint Vatra, Botoșani. În Vatra, ulițele cotesc brusc, apoi se întrepătrund într-un mod care face ca orientarea să fie foarte dificilă pentru cei care nu sunt din acest loc. Din acest motiv, mulți șoferi recunosc mai în glumă, mai în serios, că au nevoie de hartă când trec pe aici. Este un sat amplasat pe un deal și în el locuiesc aproximativ 900 de persoane. Doar localnicii cunosc drumurile din sat, iar pentru ceilalți este un adevărat labirint.
Un alt sat din România care are o istorie unică este satul Țepeșeni din Neamț. Satul Țepeșeni are puțin peste 300 de locuitori și a devenit faimos datorită faptului că majoritatea sătenilor poartă numele de Țepeș. Pentru a evita confuziile, în cărțile de identitate ale cetățenilor apare încă un nume scris pe buletin.
„Pe timpul domniei lui Vlad Ţepeş, s-a refugiat aici, în sat, o familie care a fugit din cauza obiceiului că erau traşi oamenii în ţeapă. S-au înmulţit şi aşa s-a format satul Ţepeşeni. Aşa am auzit din bătrâni.”, a mărturisit o femeie din sat.
„Avem Ţepeş Greuruş, Ţepeş Nica, Ţepeş Bobescu. Se întâmplă foarte des să ne confunde poştaşul. Vecinul meu este tot Ion Ţepeş Greuruş şi e numai cu un an mai mic decât mine. Suntem trei Ţepeş Greuruş, dar amenzile de la circulaţie nu le iau eu, pentru că nu am carnet.”, a declarat un sătean.