Comportament golănesc al fiului patronului de la MTS! „Ne-a depășit, după care a frânat brusc, provocând tamponarea a trei mașini!” – GALERIE FOTO/VIDEO
Un eveniment rutier ce putea duce la o tragedie s-a petrecut pe centura Uricani. Incidentul ar fi fost provocat, potrivit martorilor, de fiul patronului de la firma de pază Molid Total Security, Dragoș Darie. Una dintre persoanele implicate în accident l-a acuzat pe fiul patronului de la MTS că ar fi avut un comportament golănesc. Într-una dintre mașini a fost și un copil care a suferit atacuri de panică, în timp ce un alt șofer s-a făcut bun de plată
Un ieșean se plânge de faptul că a fost nedreptățit în trafic din cauza atitudinii agresive a unui șofer de la firma MTS. Se pare că acesta a frânat brusc, provocând ciocnirea a trei mașini. Ieșeanul scos bun de plată este nemulțumit și de acțiunile polițiștilor care nu ar fi tratat situația cum trebuie, după cum susține el.
Comportament golănesc al fiului patronului de la MTS: A provocat o tamponare între trei autoturisme
Pe 4 octombrie 2022, în jurul orei 16:45, Vlad Roșu, un șofer din Iași care călătoarea dinspre centura Uricani spre Belvedere, a fost implicat într-un eveniment despre care spune că ar fi fost cauzat de șoferul unei mașini ce aparține firmei de pază MTS. Principalul vinovat ar fi chiar fiul patronului, Dragoș Darie. Potrivit filmărilor de la camera de bord a mașinii lui Vlad Roșu, Dragoș Darie a depășit un autoturism, după care a frânat brusc, fapt ce a dus la ciocnirea autoturismelor în care se afla și un copil.
Șoferul de la MTS ar fi fost nemulțumit de faptul că mașina din fața lui a dat prioritate unui alt autoturism și ar fi acționat agresiv.
„A claxonat insistent, după care a depășit și a frânat brusc, fapt care a dus la tamponarea a trei mașini”, povestește Vlad Roșu.
Acesta s-a găsit bun de plată, întrucât atât mașina lui, cât și cea a șoferului din Galați au fost avariate.
Acțiunea irațională a șoferului MTS ar fi putut să aibă o finalizare și mai gravă, întrucât, dacă șoferul din spate nu ar fi reacționat la timp, impactul ar fi fost mai violent.
„Dacă nu trăgeam dreapta de volan și intram frontal în cel din față, era daună totală și sigur ar fi fost mult mai grav”, explică Vlad Roșu.
Pasagerii implicați au suferit atacuri de panică
În urma ciocnirii dintre autoturisme, pasagerii au fost afectați, aspect ce a fost vizibil și în filmările camerelor de bord ale mașinilor implicate. Imediat după impact, se vede cum o femeie din mașina prinsă la mijloc a coborât și încercat să-și liniștească copilul ce a trăit o traumă.
Din spusele lui Vlad Roșu, poliția pare să nu fi fost impresionată de acest aspect.
„Patronul MTS a ajuns înaintea poliței, care nici nu ne-a băgat în seamă. Copiii au suferit atacuri de panică, noroc că au purtat centură de siguranță”, spune Vlad Roșu.
Imediat după incident, Dragoș Darie și-a anunțat tatăl, patronul MTS, care, din spusele lui Vlad Roșu, ar fi venit la locul accidentului. Fiul patronului de la MTS s-a ales cu permisul suspendat timp de două luni, în timp ce Vlad Roșu este bun de plata reparațiilor pentru două mașini.
Reporterii BZI au încercat să prezinte și punctul de vedere al reprezentanților firmei MTS.
„Nu comentăm absolut deloc!”, s-a limitat să precizeze Dragoș Bogoie, administratorul firmei MTS.
Un punct de vedere a fost solicitat și departamentului juridic al firmei de pază, după cum a indicat Dragoș Bogoie. Până la închiderea ediției, reporterii BZI nu au primit niciun răspuns legat de comportamentul golănesc de care este acuzat fiul patronului de la MTS, Dragoș Darie.