Compania Națională de Investiții reabilitează drumurile din două comune din județul Iași! Investiția este de 3,3 milioane de euro
Drumurile sătești din comunele Todirești și Mogoșești Siret vor fi reabilitate cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. Drumurile sunt într-o stare deplorabilă. Comisia de evaluare va alege oferta constructorilor cu prețul cel mai mic
Compania Națională de Investiții (CNI) SA continuă investițiile în județul Iași. Pe data de 10.11.2020 este programată o licitație pentru refacerea drumurilor afectate de calamități din comunele Todirești și Mogoșești-Siret, din județul Iași. Prevederea bugetară a procedurii este de 16.094.555 lei, fără TVA, aproape 3,3 milioane de euro. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic. Prima parte a investiției se referă la refacerea unei porțiuni de 4,5 kilometri din satul Băiceni, comuna Todirești. În proiect intră și reabilitarea podețelor.
„Având în vedere faptul că drumurile propuse investiției deservesc, prin amplasarea acestora, accesele la școala și grădinița din comuna Todirești, sunt afectați aproximativ 850 de copii care frecventează cursurile de învățământ preșcolar și școlar și care nu au posibilitatea de a participa la acestea ori de câte ori se produc fenomene meteorologice care afectează partea carosabilă existentă. Totodată, în zonele adiacente drumurilor există o populație de aproximativ 1.800 de persoane care sunt afectate și nu reușesc să aibă un acces facil către obiectivele socio-culturale din comuna Todirești (biserică, primărie, cămin cultural etc.) sau către comunele și orașele învecinate, respectiv către spitalele de urgență cele mai apropiate din zonă”, se arată în caietul de sarcini.
În Mogoșești-Siret vor fi reabilitate drumurile din două sate
În ceea ce privește lotul din comuna Mogoșești-Siret, CNI a alocat fonduri pentru reabilitarea drumurilor din satele Mogoșești-Siret și Muncelu de Sus. Arterele au o lungime de 5.979 metri.
„Pe teritoriul comunei Mogoșești-Siret, inundațiile au constituit un fenomen deosebit, producerea acestora datorându-se atât revărsării unor cursuri de apă, cât și scurgerilor de torenți și de pe versanți. Drumurile sătești din comuna Mogoșești-Siret trebuie reabilitate deoarece există riscul ca următoarele precipitații abundente să ducă la ruperea acestora în totalitate și întreruperea circulației, acestea fiind drumuri de o importanță deosebită. Necesitatea acestei reabilitări și modernizări este urgentă deoarece drumurile sunt impracticabile, nu asigură accesul în condiții de siguranță și confort a localnicilor și nici a autovehiculelor ce tranzitează aceste drumuri, nu asigură circulația mașinilor de pompieri și ambulanțelor în satele Mogoșești-Siret și Muncelu de Sus”, se mai arată în documentația procedurii.
La Primăria Moșna, investițiile în refacerea drumurilor au ajuns la 1 milion de euro
Recent, Primăria Moșna a lansat licitația de lucrări cu o prevedere bugetară de 4.545.406 lei, fără TVA, aproximativ 1 milion de euro. La licitație au fost depuse 4 oferte din partea asocierilor de firme Conest SA – Geo Myke SRL – Conproiect AKY SRL, Enviro Construct SRL – Road Engineering Project SRL, Vam Sofi Trans SRL – Ecomary SRL și Daroconstruct SRL – Mem Project Construct SRL. Lucrările trebuie executate în termen de 12 luni de la semnarea contractului.
„În vederea reducerii riscului de nerealizare a contractului, în vederea conformării cu legislația românească în vigoare privind calitatea în construcții, precum și a încadrării în termenele stabilite este absolut necesar ca ofertantul să aibă experiență în întocmirea de proiecte tehnice, detalii de execuție și execuția de lucrări pentru obiective asemănătoare. În acest sens, ofertantul va trebui să dispună de personal cu suficientă calificare și experiență care să poată asigura întocmirea proiectului tehnic în conformitate cu prevederile contractuale”, se arată în obiectivul investiției.