Commander, câinele de la Casa Albă, ar fi mușcat mai multe persoane. A fost trimis din nou la dresaj
Casa Albă nu jonglează doar cu probleme politice, ci și cu cele canine, deoarece unul dintre ciobăneștii germani ai cuplului Biden a fost acuzat că a mușcat în mai multe rânduri, până la punctul în care a trebuit să fie reeducat, potrivit AFP.
Președintele american Joe Biden și soția sa Jill s-au mutat la Casa Albă cu doi câini, ciobăneștii germani Champ și Major. După moartea lui Champ, soții Biden și-au prezentat noua dragoste, Commander, un tânăr și dinamic ciobănesc german.
Câinele a fost implicat în zece incidente, inclusiv unul în care victima a trebuit să ajungă la spital
Într-o înregistrare video, Joe Biden este filmat în timp ce aruncă o minge sau intră în Casa Albă cu cățelul în lesă, însoțit de soția sa Jill, și îi spune „Hei, amice” lui Commander. Dar „amicul” lui Biden mușcă, subliniază presa americană, citând documente ale Secret Service, unitatea specializată în paza președintelui, obținute în urma unor cereri de acces la informații formulate de organizația conservatoare Judicial Watch.
Potrivit documentelor, câinele a fost implicat în zece incidente, inclusiv unul în care victima a trebuit să ajungă la spital.
Într-unul dintre cazuri, Jill Biden „nu a reușit să recapete controlul” asupra tânărului câine care a intrat în plin într-un membru al serviciului secret al Casei Albe, a relatat presa americană.
„Este doar o chestiune de timp până când un agent sau un ofițer va fi atacat sau mușcat”, a scris un angajat al Secret Service într-un e-mail citat în documente.
Directorul de comunicare al Primei Doamne a declarat pentru CNN că Casa Albă este un „loc unic și adesea stresant pentru animalele de companie” și că familia Biden încearcă să stabilească un nou protocol în acest sens.
Între timp, câinele Commander va trebui să fie dresat din nou, pe urmele celuilalt coleg prezidențial al său, Major.
Primul animal de companie prezidențial care a trecut printr-un adăpost, Major, a fost trimis pentru scurt timp în 2021 în Delaware, fieful familiei Biden, pentru cursuri de dresaj, după ce a mușcat cel puțin un angajat al Casei Albe.