Comisia Juridică din Camera Deputaților aruncă în aer justiția din România! Ciucă și Ciolacu aduc SRI

de: BZI.ro
21:19, 05 apr. 2023

Comisia Juridică din Camera Deputaților aruncă în aer justiția din România. Coaliția PSD – PNL – UDMR a eliminat complet pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu și se reintroduce SRI.

De asemenea, a acceptat ca interceptările Serviciilor să fie folosite în dosarele de corupție. Mâine urmează votul final în plenul Camerei Deputaților.

„E absolut deprimant să trecem de la spectacolul acesta al justiției americane și care funcționează după niște reguli foarte clare, foarte stricte, dar vechi de 200 de ani, nemodificate și să revenim unde vedem că este un absolut haos atunci când  vorbim de modificarea unor legi extraordinar de importante. Ceea ce se întâmplă astăzi în parlament era încercarea de punere în aplicare a unui număr foarte mare de decizii a CCR. Ne-am întors la varianta inițială, propusă de Guvern, cu privire la aceste modificări, care prevăd și reintroducerea SRI cam în tot ceea ce înseamnă dosare penale din România.

Pentru că pragul este foarte larg, pe lângă infracțiunile menționate acolo, sunt și toate cele pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 5 ani, ceea ce înseamnă peobabil mai mult de jumătate din infracțiunile din Codul Penal.

Este evident că nu sunt respectate aceste decizii ale CCR și vom ajunge probabil, la alte decizii care vor declara neconstituționale aceste modificări, astfel încât vom funcționa în buclă. În loc să mergem înainte, în loc să avem proceduri clare, intrăm într-un haos”, a spus Toni Neacșu, avocat și fost judecător, pentru alephnews.

Comisia Juridică din Camera Deputaților aruncă în aer justiția din România!

Astfel, Ciucă și Ciolacu aduc SRI în Justiția din România. Dar revenim la faptul că asta ați votat, asta aveți! În România, începe circul și urmăririle politice.

La data de 4 octombrie 2022, directorul SRI, Eduard Hellvig, spunea că marele câştig al mandatului său a fost separarea de politică, „absolut normală într-o societate democratică”, dar se pare că în 2023, politica este în strânsă legătură.

„Politica şi activitatea de culegere de informaţii nu trebuie să fie suprapuse. De prea multe ori, însă, greşelile trecutului afectează şi comportamentul celor din prezent. Prea mulţi politicieni, în deceniile anterioare, s-au obişnuit să primească ‘indicaţii’ sau ‘sugestii’ despre ce au de făcut. Politicienii sunt aleşi de oameni să gândească cu mintea lor, investiţi cu încrederea lor să ia decizii despre cum vă arăta România în viitor, nu doar să stingă incendii ale prezentului şi să aplice planuri gândite de alţii. Cu toate acestea, prea mulţi vor că alţii să ia decizii în locul lor, prea mulţi chiar se aşteaptă să primească sugestii de la servicii. Nu vom consolida democraţia decât atunci când vom stimula fiecare instituţie să îşi asume mandatul pe care îl are, fără abuzuri şi fără excese”, a afirmat directorul SRI, la acea vreme.

Aceste două partide, PNL și PSD  trebuie să meargă pe urmele PNȚCD. Lumea trebuie să șteargă partidele care au vândut țara și care au adus toate relele din lume, care au gestionat prost pandemia de COVID și care au distrus România din punct de vedere economic.

Aceste partide trebuie să dispară și să facă loc pentru altele noi și competente, care să fie aproape de popor și să apere interesele naționale.

Dacă românii vor lăsa să se vândă tot, să nu se plângă de nimic. Politicienii trebuie să rămână singuri, iar noi trebuie să plecăm. Oamenii de valoare nu au loc, iar proștii se bagă să conducă țara.