Comisia Europeană a ajuns la un acord cu cinci state, inclusiv cu România, pentru protejarea intereselor fermierilor
Comisia Europeană a ajuns la un acord de principiu cu state central şi est-europene, inclusiv cu România, pentru protejarea intereselor fermierilor, dar şi pentru tranzitul produselor agricole ucrainene, afirmă Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al instituţiei europene.
„Comisia Europeană a ajuns la un acord de principiu cu Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia privind produsele agricole. Am acţionat pentru abordarea procupărilor exprimate atât de fermierii din ţările UE, cât şi de către Ucraina”, a declarat vineri seară, prin Twitter, Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Afaceri economice.
Care sunt principalele elemente ale acordului
Vicepreşedintele executiv al instituţiei europene transmite că va exista un pachet de susţinere în valoare de 100 de milioane de euro li vor fi măsuri de protecţie pentru patru produse.
„Principalele elemente ale acordului, convenite şi cu Ucraina, sunt: retragerea măsurilor unilaterale aplicate de Polonia, Slovacia, Bulgaria şi Ungaria. Vor fi măsuri excepţionale de protecţie pentru patru produse: grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui. Va exista un pachet de susţinere în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi din cinci state membre UE”, a precizat Valdis Dombrovskis.
Fermierii din Iași vor despăgubiri
Fermierii susțin că lucrurile s-au desfășurat prea încet în direcția despăgubirilor sau deciziilor la nivelul Comisiei Europene, în condițiile în care efectele războiului din Ucraina sunt de ceva timp.
„Mă așteptam să pună punctul pe «i» asociațiile profesionale. Se produce o confuzie între tranzitul de cereale și comerțul de cereale. Avem firme românești care importă cereale din Ucraina, avem firme străine care importă cereale din Ucraina. Nu se duce fermierul român să ia cereale din Ucraina. Fermierii vor despăgubiri, asta au cerut. E un an și ceva de război, iar UE nu ne-a oferit nicio alternativă.
Din păcate, agricultorii rămân cu aceleași probleme care se adâncesc zi de zi și duc la creșterea prețului de producție. Mare parte vor ajunge în faliment. Terenul nu va rămâne pârloagă, dar vor veni alții, străinii, să lucreze terenurile. Nimeni nu pune problema pe procesare, pe afaceri de lungă durată, pe ceva pe termen lung. Noi ne facem treaba în continuare”, mai spune Mihai, un alt fermier din Iași.